Cronica religioasă

Slujbe speciale pentru Sf. Iov de la Poceaev, la Parohia Ortodoxă Misionară Ucrainiană ,,Sf. Apostoli Petru și Pavel”



Parohia Ortodoxă Misionară Ucraineană „Sf. Apostoli Petru și Pavel” din municipiul Suceava, str. Zamca, FN (situată lângă Protopopiatul Suceava I, în vecinătatea Manăstirii Armenești Zamca), vă invită marți, 28 octombrie, să vă închinați Icoanei cu părticica Sf. Iov de la Poceaev (28 octombrie este ziua prăznuirii Sf. Iov de la Poceaev) și să participați la sfintele slujbe, după următorul program: luni, la ora 17:00, Slujba Privegherii, iar marți, de la ora 8.30, Acatistul Sf. Iov de la Poceaev, Ceasurile, iar de la ora 9.30, Sf. Liturghie. Le amintim credincioșilor că această Icoană a fost dăruită bisericii noastre de Preasfințitul Meletie, Episcopul de Hotin – Ucraina, cu binecuvântarea ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, și adusă la biserica noastră de Praznicul „Sf. Apostoli Petru și Pavel”, pe 28 iunie 2011, cu prilejul Hramului Bisericii.
Preacuviosul Iov, egumenul Lavrei Poceaevului, s-a născut în Galiția, în părțile Pocuției, din părinții cucernici cunoscuți sub numele de Jelezo (în jurul anului 1551) și a primit numele de botez Ioan. Din pruncie, părinții lui i-au dat o aleasă educație religioasă. De tânăr a ales calea vieții monahale, fiind închinoviat la Mănăstirea Schimbarea la Față din Ugornițki, unde prin viața sa ascetică, prin evlavia sa, era căutat de de o mulțime de credincioși. În anul 1566, Biserica Ortodoxă din Ucraina era greu încercată de prozelitismul catolic. În aceste clipe de grea încercare, Sf. Iov a devenit un mare apărător al dreptei credințe împotriva prozelitismului agresiv al catolicismului, iar prin cuvântul său, prin viața sa scetică, a reușit să-i readucă pe mulți la dreapta credință și la salvarea multor biserici de a fi distruse sau date la catolici.
Trecând apoi la mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul din Dubno, iar mai apoi la Mănăstirea Poceaev, a revigorat din temelie viața monastică, asemenea egumenului de mai târziu Paisie Velicicovschi de la Neamț, iar acest lucru a făcut din Lavra Poceaevului o adevărată „cetate” și oază a spiritualității slave.
A murit la vârsta de 100 de ani, nu înainte de a primi marea schimă monahală. Pentru viața sa aleasă închinată slujirii lui Dumnezeu, „trupul său a rămas neputrezit până în zilele noastre, iar toți care au înălțat rugăciuni fierbinți cerându-i milă și ajutor au aflat alinare și tămăduire grabnică. Pelerini din întreaga lume ortodoxă merg cu multă evlavie pentru a-l cinstii pe Sf. Iov de la Poceaev”.
Darul oferit parohiei noastre de Biserica Ortodoxă Ucraineană, prin PS Meletie, Episcopul Hotinului, cu binecuvântarea ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, vine în sprijinul celor care au mare evlavie față de acest mare sfânt și nu au putința sau posibilități de a se deplasa la marea Lavră a Poceaevului. De aceea, vă așteptăm cu mare drag la parohia noastră, să vă închinați Icoanei cu o părticică din moaștele Sf. Iov de la Poceaev. Pe lângă ziua lui de prăznuire, parohia noastră săvârșește Slujba acatistului Sf Iov, în fiecare miercuri, de la ora 17.00.
(Pr. Mihai Maghiar)



Recomandări

Parohia „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” Burdujeni și Asociația „DAR” organizează un concert caritabil de colinde, la Gara Burdujeni

Parohia „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” Burdujeni și Asociația „DAR” organizează un concert caritabil de colinde, la Gara Burdujeni
Parohia „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” Burdujeni și Asociația „DAR” organizează un concert caritabil de colinde, la Gara Burdujeni