Peștera Sfântului Andrei

Slujbe, rugăciuni, minuni, vindecări miraculoase (II)

– La fiecare hram, la Peștera Sfântului Andrei vin zeci de mii de pelerini, ca la un adevărat Bethleem al românilor
În vara anului 1944, Peștera transformată în biserică a fost sfințită de către Episcopul Tomisului, Chesarie Păunescu. La scurt timp după aceasta, trupele rusești invadatoare au distrus-o. Abia după 1990, prin râvna cuviosului monah Nicodim Dinca, biserica a fost refăcută și redată cultului. Astăzi, Peștera Sfântului Andrei a devenit un reper important pe harta creștină a Dobrogei. Mii de credincioși din toate colțurile țării, dar și din afara ei, vin aici pentru a se ruga pe locul unde a trăit dumnezeiescul apostol. În acest loc plin de har se săvârșesc zilnic cele șapte ceasuri, Sfânta Liturghie, se citesc rugăciuni pentru cei bolnavi și, de asemenea, Moliftele Sfântului Vasile cel Mare. Sute de acatiste, iconițe, cruciulițe și alte obiecte religioase sunt depuse de credincioși în scobiturile din pereții peșterii, semne ale profundei credințe și ale legăturii dintre oameni și Dumnezeu.
Prin strădania micii obști de călugări, păstorite până acum de trei stareți – Sava, Neofit și Ioachim – și sprijinite de doi înalți ierarhi, ÎPS Lucian și ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, ca și cu ajutorul substanțial al unor creștini evlavioși, la Peștera Sfântului Andrei au fost ridicate două biserici. Aici, în decursul anilor, s-au săvârșit numeroase minuni, vindecări miraculoase, iar puterea sfințitoare a peșterii, calitatea curativă a apelor și slujbele pline de har ale cuvioșilor părinți au făcut din această zonă unul dintre cele mai venerate locuri creștine din țara noastră. La fiecare hram, la Peștera Sfântului Andrei vin zeci de mii de pelerini, ca la un adevărat Bethleem al românilor.

Recomandări

Chemare la primenirea sufletului prin evlavie, smerenie și pocăință pentru primirea Sfintei Euharistii, izvorul legăturii noastre cu Hristos

Primul hram al Sfinților Cuvioși Paisie și Cleopa în mănăstirea închinată lor în localitatea Vadu Negrilesei

Hramul Bisericii „Sf. Ierarh Nicolae” de la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava. Programul slujbelor

Sfânta Ecaterina, icoană a credinței statornice, prăznuită în parohia din Sfântu Ilie, Șcheia, pe care o ocrotește

Hramul Parohiei „Sfântul Apostol Andrei” din Fălticeni, sărbătoarea unei comunități care trăiește credința zi de zi