Viață spirituală

Slujbă misionară în Parohia Sadova

Credincioșii din Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ – Sadova I, Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc au participat duminică, 16 martie, la Taina Sfântului Maslu.
Slujba a fost oficiată de un sobor de preoți din Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc și a fost precedată de Utrenie, Litie și Sfânta Liturghie. La final, pr. Dumitru Horga de la Parohia Ostra i-a îndemnat pe enoriași să se spovedească, să se pregătească pentru primirea Sfintei Împărtășanii și să se apropie mai mult de Dumnezeu în această perioadă a Postului Mare. În același timp, părintele Dumitru Horga a subliniat că, prin participarea la sfintele slujbe și prin urmarea lui Hristos, oamenii se întăresc în credință și nădejde în Dumnezeu. La rândul său, pr. paroh Irinel Horga a mulțumit slujitorilor sfântului altar pentru că au răspuns invitației de a sluji în Parohia Sadova I în Duminica a II-a din Postul Mare. Taina Sfântului Maslu se oficiază în sobor în parohiile Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc, mai ales în Postul Mare. Credincioșii participă în număr mare la aceste slujbe, pentru a se ruga atât pentru sănătatea sufletului, cât și a trupului.
(C. CIOFU, www.ziarullumina.ro)

Recomandări

„Astăzi firea apelor se sfințește…” – Sărbătoarea Botezului Domnului la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava

Doi dintre copiii din mașina răsturnată în râul Bistrița sunt în stare gravă. Mama lor are și ea leziuni severe

Doi dintre copiii din mașina răsturnată în râul Bistrița sunt în stare gravă. Mama lor are și ea leziuni importante
Doi dintre copiii din mașina răsturnată în râul Bistrița sunt în stare gravă. Mama lor are și ea leziuni importante

Slujbe de sfințire a apei de Bobotează la Bosanci, în jurul altarelor de gheață ridicate de pompierii voluntari