Hramul Mănăstirii Slatina

Slujbă la mănăstire, râuri de bere și bâlci dincolo de porțile ei

Mii de oameni au fost prezenți ieri la Slatina, la hramul mănăstirii

Mii de oameni au fost prezenți ieri la Slatina, la hramul mănăstirii, loc unde credincioșii ortodocși se întâlnesc la rugăciune în fiecare an de sărbătoarea „Schimbarea la față”.
Pioșenie, liniște și o atmosferă calmă între zidurile bisericii și în curtea mănăstirii, aglomerație, manele, baruri ambulante și bâlci în afara porților locașului de cult.
Credincioșii veniți la hram au participat la slujba religioasă care s-a ținut pe scena amplasată în curtea Mănăstirii Slatina, slujbă oficiată de un sobor de preoți și condusă de Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, IPS Pimen.
Credincioșii, îndemnați la milostenie și dărnicie
La slujbă au luat parte zeci de credincioși, care s-au rugat și au ascultat cu atenție cuvintele de învățătură ale IPS Pimen. Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților i-a îndrumat pe credincioși la fapte bune, milostenie, bunătate și dărnicie, acestea fiind virtuțile necesare oricărui creștin. Mesajul arhiepiscopului vine în contextul actual în care se află sute de oameni din județ, sinistrați rămași fără case și fără agoniseala de o viață, după ce apa le-a luat totul.
„Am construit până acum 26 de case, în trei săptămâni, și nu vrem să ne oprim aici. Aproape toată munca am făcut-o cu voluntari, ceea ce înseamnă că poporul nostru vine în ajutorul celor năpăstuiți”, a spus IPS Pimen. Acesta i-a încurajat pe creștini să continue să fie milostivi față de cei în nevoie.
„Vrem să ajutăm și în continuare sinistrații. Fiecare trebuie să ajute cu cât poate, că și o scândură oferită este primită în Cer. Nimeni nu ia nimic cu el după ce închide ochii”, a mai adăugat IPS Pimen.
Slujba s-a încheiat cu mesajul Arhiepiscopului Sucevei și Rădăuților, după care oamenii au fost invitați, așa cum e tradiția de hram, la o masă de dragoste.
Comerț cu obiecte religioase
Dacă unii, după slujbă, au rămas la hram, alții s-au grăbit să plece în târgul amenajat dincolo de zidurile bisericii, iar alții nici măcar nu au mai ajuns la mănăstire și s-au oprit direct la bâlci.
De o parte și cealaltă a drumului care duce la mănăstire au fost amplasate zeci de corturi și tarabe unde se vindea și se cumpăra orice. Jucării, haine, pantofi, fructe și legume, mici, bere și băuturi mai tari, toate se vindeau la chioșcurile ambulante de lângă mănăstire. Bâlciul nu lipsea nici el din peisaj, iar lanțurile și căluții funcționau la capacitate maximă, iar manelele întregeau atmosfera. Mai aproape de curtea mănăstirii, se făcea comerț cu „cele sfinte”. Cruciulițe, icoane, brățări și lanțuri cu tematică religioasă și o mulțime de oameni care le cumpărau, sunt obiectele cu care comercianții au făcut ieri bani frumoși.
Vremea caniculară de ieri a fost perfectă pentru vânzătorii de mici și bere, chioșcurile acestora fiind în permanență luate cu asalt de oamenii veniți să-și petreacă ziua la Slatina.

Hramul Mănăstirii Slatina: Slujbă la mănăstire, râuri de bere și bâlci dincolo de porțile ei

Dincolo de zidurile bisericii, bâlci