Slujba de priveghere din ajunul Sânzienelor, oficiată marți, într-o zi însorită de Cireșar, în curtea Mănăstirii Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, în prezența a mii de pelerini veniți din toate colțurile țării, a fost oficiată de ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, și PS Macarie, episcop al Europei de Nord, împreună cu un numeros sobor de preoți și diaconi. Pașii pelerinilor au acoperit aproape toată curtea mănăstirii „gătite” de sărbătoare.
Baldachinul în care a fost așezată marți dimineață racla cu moaștele Sf. Ioan cel Nou de la Suceava a fost împodobit cu multe cununi de flori, crini albi, trandafiri roșii și „bumbișori” albi (floarea miresei). De toată pregătirea pentru marea sărbătoare creștină a Sucevei s-au ocupat preoțiimănăstirii, care în ultimele zile au muncit alături de numeroși localnici, apropiați ai mănăstirii, care au dorit să dea o mână de ajutor la pregătirea hramului. Tot ei au montat și scena din curtea mănăstirii, „îmbrăcată” cu cetină, în care se împleteau armonios flori de sânziene galben-aurii și alte flori de câmp, scenă unde a fost oficiată aseară slujba de priveghere și unde urmează ca astăzi să fie săvârșită Sfânta Liturghie. Și natura a fost darnică, pentru că teii înfloriți din curtea mănăstirii au învăluit cu mireasma lor întreaga suflare.
În armonie cu Dumnezeu
Într-un tablou care emana pace, iubire, înțelegere, iertare se auzeau parcă o singură inimă și aceeași respirație, deși în curtea mănăstirii se adunase din ce în ce mai multă lume, întâmpinată simbolic de o „îmbrățișare duhovnicească”. Fiecare pelerin își căuta în tăcere propriul mod de exprimare.
Fie că se rugau cu voce tare, fie că șopteau cuvinte neînțelese de noi, dar pline de semnificație pentru ei, ștergându-și din când în când câte o lacrimă de pe obraz, fie că stăteau în picioare, în scaune cu rotile, din cauza bolilor de care suferă, sau întinși pe pături, din cauza oboselii, oamenii au venit la Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou de la Suceava pentru a găsi acel loc al păcii, al armoniei, al bucuriei de a fi unii lângă alții, pentru a opri timpul și a face loc comuniunii cu Dumnezeu.
Preoții slujitori de la Catedrala arhiepiscopală din Suceava au stat la dispoziția credincioșilor care au dorit să se spovedească pentru a primi Sfânta Împărtășanie. Pelerinii s-au așezat la rândpentru a se închina la sfintele moaște, sărutând coroana Sfântului. Fiecare pelerin care trecea pe la raclă era miruit de un preot, primea un buchet de sânziene, flori despre care se spune că au puteri binefăcătoare, și o iconiță cu Sf. Ioan cel Nou. Credincioșii care s-au simțit în stare să stea în picioare mai mult timp au ales să se așeze de două, trei sau chiar de mai multe ori la rând spre a se închina la Sfânt.
Rugăciunile pelerinilor
O parte dintre pelerinii care au ales să participe aseară la slujba de priveghere au rămas peste noapte în curtea mănăstirii, sub cerul liber, la „umbra” zidurilor lăcașului de cult, sau în interior. Ei ne-au spus că este unică bucuria lor de a veghea toată noapte lângă racla Sfântului, de a se ruga și de a rosti pricesne.
Am întâlnit în apropierea unui tei din curtea mănăstirii, așezat pe o pătură, un grup de femei în vârstă venite dintr-o localitate botoșăneană, încă de marți de la amiază. Ne-au povestit că vin de mulți ani împreună, își iau cu ele pături, haine mai groase, mâncare de post, apă și participă la tot programul religios organizat cu prilejul hramului Sucevei. „Nouă nu ni se pare greu. Am prins și vreme rea, frig, ploaie și tot nu ne-am întors din drum. Acum e vreme bună, cum să nu venim? Sfântul ne ajută în toate. Dacă am ajuns la vârsta asta, am 78 de ani, și am reușit să cresc cinci copii, să-i pun la casele lor, eu, o văduvă, înseamnă că m-a ajutat mult și Sfântul Ioan de la Suceava și nu am bătut drumul degeaba”, ne-a spus Maricica Mandiuc.
La câteva sute de metri distanță l-am întâlnit pe Gavril Ostaciuc, venit tocmai de la Vișeu de Sus. Era singur și citea dintr-o carte cu rugăciuni. Bărbatul, în vârstă de 60 de ani, ne-a spus că și-ar fi dorit să vină împreună cu soția lui să se închine la Sfânt, dar aceasta se află internată într-un spital, pentru că suferă de o boală grea. „Pentru ea am venit. O să mă rog Sfântului Ioan cel Nou și Maicii Domnului să-i ușureze suferința, să-i mai dea câțiva ani de trăit și să nu se chinuiască. Noi nu avem copii, așa că ne rugăm unul pentru celălalt. Am mai fost o dată la Suceava, când eram copil. Părinții mei se rugau mult la acest sfânt”, s-a destăinuit bărbatul.
Am întâlnit și pelerini care ne-au spus că rămân peste noapte la rude, la cunoștințe și vor reveni în această dimineață pentru Sfânta Liturghie și procesiunea de Sânziene.
Programul zilei de 24 iunie
Sfânta Liturghie va începe astăzi la ora 9:00, în curtea mănăstirii, și va fi oficiată de ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, și PS Macarie, episcop al Europei de Nord, împreună cu un numeros sobor de preoți și diaconi. Pe tot parcursul Liturghiei, credincioșii vor putea sta în continuare la rând pentru a ajunge la raclă și pentru a se închina Sfântului Ioan cel Nou. După Sfânta Liturghie și cuvintele de învățătură ce vor fi rostite de preoții invitați, racla cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava va fi purtată pe brațe de câțiva preoți și călugări prin municipiul Suceava, în jurul orei 11:00, după cum este obiceiul străvechi de Sânziene.
În acest timp, soborul de preoți și pelerinii care însoțesc racla se vor opri la bisericile aflate pe traseu (Biserica Sf. Înviere, Biserica Sf. Gheorghe – Mirăuți, Biserica Sf. Dumitru, Biserica Sf. Nicolae, Catedrala Nașterea Domnului – de pe Mărășești, Biserica Nașterea Maicii Domnului – de la Tribunal), după care se vor întoarce la mănăstirea suceveană. La întoarcere, racla va fi așezată din nou sub baldachinul din curtea mănăstirii, unde va rămâne până spre seară, pentru ca toți credincioșii care vor să atingă racla și să se închine Sfântului să o poată face.