La Biserica de pe Mirăuți

Slujbă de pomenire a 503 suceveni răpuși de COVID-19 , oficiată de un sobor de zece preoți

Pomenirea victimelor pandemiei în cadrul unei slujbe oficiată de un sobor de zece preoți, în frunte cu episcopul-vicar Damaschin Dorneanul 1

Victimele pandemiei de coronavirus, din municipiul Suceava, au fost pomenite sâmbătă, 25 iunie, în cadrul unei slujbe oficiată de un sobor de zece preoți, în frunte cu episcopul-vicar Damaschin Dorneanul. Evenimentul, organizat de municipalitatea suceveană, la inițiativa primarului Ion Lungu, a avut loc la Biserica Sfântul Gheorghe de pe strada Mirăuți.
„Am participat la o slujbă de pomenire, pentru liniștea sufletelor celor 503 persoane care au decedat în orașul nostru din cauza COVID-19, în perioada martie 2020- iunie 2022. Aceasta a fost oficiată de către un sobor de preoți în frunte cu episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Damaschin Dorneanul. Dumnezeu să-i ierte!”, a spus Ion Lungu, după ceremonia religioasă.
Edilul Sucevei a adăugat că în fiecare an, pe 25 iunie, vor fi comemorate persoanele ucise de pandemie.

Pomenirea victimelor pandemiei în cadrul unei slujbe oficiată de un sobor de zece preoți, în frunte cu episcopul-vicar Damaschin Dorneanul 10

Pomenirea victimelor pandemiei în cadrul unei slujbe oficiată de un sobor de zece preoți, în frunte cu episcopul-vicar Damaschin Dorneanul 9

Pomenirea victimelor pandemiei în cadrul unei slujbe oficiată de un sobor de zece preoți, în frunte cu episcopul-vicar Damaschin Dorneanul 8

Pomenirea victimelor pandemiei în cadrul unei slujbe oficiată de un sobor de zece preoți, în frunte cu episcopul-vicar Damaschin Dorneanul 7

Pomenirea victimelor pandemiei în cadrul unei slujbe oficiată de un sobor de zece preoți, în frunte cu episcopul-vicar Damaschin Dorneanul 6

Pomenirea victimelor pandemiei în cadrul unei slujbe oficiată de un sobor de zece preoți, în frunte cu episcopul-vicar Damaschin Dorneanul 5

Pomenirea victimelor pandemiei în cadrul unei slujbe oficiată de un sobor de zece preoți, în frunte cu episcopul-vicar Damaschin Dorneanul 4

Pomenirea victimelor pandemiei în cadrul unei slujbe oficiată de un sobor de zece preoți, în frunte cu episcopul-vicar Damaschin Dorneanul 3

Pomenirea victimelor pandemiei în cadrul unei slujbe oficiată de un sobor de zece preoți, în frunte cu episcopul-vicar Damaschin Dorneanul 2

Pomenirea victimelor pandemiei în cadrul unei slujbe oficiată de un sobor de zece preoți, în frunte cu episcopul-vicar Damaschin Dorneanul 11
Pomenirea victimelor pandemiei în cadrul unei slujbe oficiată de un sobor de zece preoți, în frunte cu episcopul-vicar Damaschin Dorneanul 11
Pomenirea victimelor pandemiei în cadrul unei slujbe oficiată de un sobor de zece preoți, în frunte cu episcopul-vicar Damaschin Dorneanul 1
Pomenirea victimelor pandemiei în cadrul unei slujbe oficiată de un sobor de zece preoți, în frunte cu episcopul-vicar Damaschin Dorneanul 1

Recomandări

„Soborul Maicii Domnului” la Mănăstirea Sihăstria Putnei – Liturghie arhierească în a doua zi de Crăciun

Liturghie arhierească la împlinirea a trei decenii de la sfințirea Bisericii „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din municipiul Rădăuți

Punerea pietrei de temelie a Centrului de Îngrijiri Paliative „Sfânta Cuvioasă Parascheva” a Fundației Umanitare Căminul de bătrâni „Sfântul Ioan cel Nou” – Suceava

Primul hram al Sfinților Cuvioși Paisie și Cleopa în mănăstirea închinată lor în localitatea Vadu Negrilesei