Pe timp de pandemie

Slujba de Înviere de la Cacica se va celebra fără participarea credincioșilor și va fi transmisă online

Parohia Romano-Catolică „Sf. Ioan Nepomuk” Suceava
Parohia Romano-Catolică „Sf. Ioan Nepomuk” Suceava

Slujba de Înviere de la Cacica se va celebra fără participarea credincioșilor și va fi transmisă online. Fără credincioși se vor celebra și slujbele de la Parohia Romano-Catolică „Sf. Ioan Nepomuk” Suceava, în contextul restricțiilor stabilite de autorități. La Parohia Romano-Catolică „Sf. Ioan Nepomuk” Suceava, programul celebrărilor este următorul: Vinerea Mare: ora 17:00 – Calea Sfintei Cruci, ora 18:00, Celebrarea Pătimirii Domnului; Sâmbăta Mare – Zi aliturgică; Liturghia Învierii, la ora 21:00; Ziua de Paști: ora 11:00 și ora 18:00; A doua zi și a treia zi de Paști: ora 11:00 și ora 18:00.
Programul celebrărilor din Săptămâna Sfântă și Înviere – Cacica 2020: Vinerea Mare – la ora 17.00, începe Novena Divinei Îndurări; continuăm cu Calea Crucii iar apoi Ceremoniile Pătimirii Domnului (zi de post și abstinență); Sâmbătă – Liturghia din Noaptea Învierii la 22.00; Duminica Învierii, prima și a doua zi de Paști vom celebra Sfintele Liturghii la 11.00 și seara la orele 18.00. Celebrările liturgice pot fi urmărite pe http://media.ercis.ro/cacica.html / și Live pe pagina de facebook sanctuarcacica.ro.
PS Iosif Păuleț, Episcop de Iași, le transmite un mesaj tuturor credincioșilor catolici:
”Noaptea Învierii este o priveghere în cinstea Domnului, astfel încât credincioșii, urmând îndemnul evangheliei, ținând în mâini candele aprinse, să fie asemenea slujitorilor care îl așteaptă pe stăpânul lor să se întoarcă, pentru ca atunci când va sosi, găsindu-i veghind, să-i așeze la masă. Să aprindeți o lumânare în noaptea de Paște, dar și pe durata întregii octave Pascale. Să aveți alături și Sfânta Scriptură! Acea lumină aprinsă în casele voastre, la vremea când episcopul și preoții vor celebra liturghiile în biserici, vă va face să simțiți că Isus cel înviat este prezent și în casa voastră și, mai ales, în inima voastră”.
Puteți urmări online și slujbele de la Episcopia Romano-Catolică din Iași
Toate slujbele ce vor fi celebrate în perioada următoare la Episcopia Romano-Catolică din Iași pot fi urmărite și de suceveni prin sistemul de transmisiuni video online al Episcopiei de Iași, pe site-ul Episcopiei la adresa www.ercis.ro/media; pe Facebook (www.facebook.com/ercis.ro) și pe YouTube (www.youtube.com/user/ercisro, aici pot fi urmărite și toate celelalte transmisiuni din catedrală). Având în vedere că sunt mulți credincioși care nu au acces la internet pentru a urmări transmisiunile online ale celebrărilor din catedrala „Sfânta Fecioară Maria, Regină” din Iași, celebrările prezidate de PS Iosif Păuleț vor fi preluate și pe posturile de televiziune TeleMoldovaPlus (https://www.telemoldovaplus.ro), Roman TV (https://romantv.ro) și CNS TV (http://cnstv.ro). Unele celebrări sunt transmise și de televiziunea Intermedia Suceava (link: http://www.intermediatv.ro) (duminică, 5 aprilie: ora 11.30; sâmbătă, 11 aprilie: ora 21.00; duminică, 19 aprilie: ora 11.30 și duminică, 26 aprilie: ora 11.30) și Bucovina TV (link: https://www.bucovinatv.ro) (duminică, 5 aprilie: ora 11.30). Celebrările din Săptămâna Sfântă vor fi transmise de la catedrala „Sfânta Fecioară Maria, Regină” din capitala moldavă și prin intermediul Radio Maria (https://www.radiomaria.ro).

Basilica Minor Cacica
Basilica Minor Cacica
Parohia Romano-Catolică „Sf. Ioan Nepomuk” Suceava
Parohia Romano-Catolică „Sf. Ioan Nepomuk” Suceava

Recomandări

100 de preoţi din ţară şi din străinătate, 100 de voluntari și mii de pelerini, la Sanctuarul Maicii Domnului de la Cacica

Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul va oficia, miercuri, Taina Sfântului Maslu, la Biserica Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou”

Moaștele Sfântului Ioan Botezătorul de la Catedrala Arhiepiscopală ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din București vor ajunge la Mănăstirea Hagigadar

Peste 1.000 de credincioși ortodocși au participat la slujba oficiată de Preasfințitul Părinte Nectarie de Bogdania de hramul Mănăstirii Slatina

Presedintele CJ Suceava, Gheorghe Soldan a participat la slujba oficiată de hramul MĂnăstirii Slatina
Presedintele CJ Suceava, Gheorghe Soldan a participat la slujba oficiată de hramul MĂnăstirii Slatina