Zeci de credincioși au participat ieri, de ziua Sf. Dimitrie, la slujba arhierească săvârșită în biserica-monument „In memoriam”, cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”, complex arhitectonic dedicat eroilor și martirilor neamului românesc care s-au jertfit pentru credință și demnitate în închisorile comuniste. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, împreună cu un sobor numeros de preoți.
Lumânări aprinse pentru eroi Fie că erau din parohia „Nașterea Maicii Domnului”, fie că au venit din alte parohii, credincioșii s-au rugat și au aprins lumânări în amintirea celor care s-au jertfit pentru credință în timpul regimului comunist și au pierit în temnițe.
Este vorba de gropile comune din parcul de lângă actualul Palat al Justiției din Suceava, „cândva temută închisoare ridicată la porunca împărătesei Maria Thereza pentru cumințirea locuitorilor din estul Imperiului Austriac și folosită de comuniști pentru întemnițarea luptătorilor pentru libertate”, după cum scria dr. Ioan Iețcu în volumul „Elogii mâinilor”.
Biserică – „minune dumnezeiască” În această biserică, numită de ÎPS Pimen „o minune dumnezeiască”, la ridicarea căreia au avut un rol hotărâtor dr. Dragoș Corlățeanu, dr. Ioan Iețcu, preotul Viorel Ioan Vârlan și toți cei care și-au adus o contribuție cât de mică (credincioșii care cu jertfa lor au sprijinit parohia), au început lucrările de pictură interioară, după ce a fost finalizată catapeteasma, o lucrare de artă foarte frumoasă, sculptată în lemn de tei. În cadrul slujbei de ieri, diaconul Dumitru Moroșanu a fost ridicat de ÎPS Pimen la rangul de ierodiacon.
Paraclis în cinstea eroilor care au murit în temniță „Jertfa pe care o închinăm bisericii și celor săraci contează în fața lui Dumnezeu. Faptele bune, ajutorul cât de mic adus unui sărac este primit de Dumnezeu”, a spus în cuvântul său de învățătură ÎPS Pimen, care a mai completat că în zonele sinistrate Arhiepiscopia Sucevei, cu jertfa credincioșilor, a făcut 21 de case. Arhiepiscopul Pimen a sugerat și faptul că ar trebui reconstruit un paraclis în cinstea eroilor care au murit în temnița de la Tribunal, în numele credinței, paraclis care a existat în perioada austriacă, dar care a fost distrus în timpul comuniștilor.
Credință și sacrificii Biserica „Nașterea Maicii Domnului”, ridicată prin grija Fundației „In Memoriam”, a fost sfințită pe 12 septembrie 2004. După cum susține dr. Iețcu, „Fundația își propunea să înfăptuiască un act de dreptate pentru cei asasinați în ’Bastilia Bucovinei’ și îngropați fără preot, fără nume, fără cruce, în spațiul care la strada mare se termină cu statuile celor trei pașoptiști români: M. Kogălniceanu, Alecu Russo și Costache Negri, realizate de sculptorul bucovinean Gavril Covalschi”.
Preot paroh Viorel Ioan Vârlan, împreună cu preotul Dumitru Airinei, reușesc să transmită credincioșilor, la fiecare întâlnire din sfânta biserică, încrederea că jertfa lor este binecuvântată de Dumnezeu și doar împreună vor duce la bun sfârșit lucrarea începută cu atâta dragoste și sacrificii cu aproape 15 ani în urmă.
Despre oamenii demonizați În cuvântul de învățătură transmis credincioșilor de ÎPS Pimen, acesta a explicat sensul Evangheliei citite duminică: despre oamenii demonizați. A dat exemplul unui bărbat din zona Dornei, care era „muncit de diavol”, dar care nu și-a pierdut credința, „nu s-a lepădat de Hristos”. „Diavolul îl pune la încercare pe om cu tot felul de necazuri, dar puterea lui Dumnezeu este mai mare. Să nu ne lepădăm de Hristos. Să ne rugăm și să facem fapte bune”, a completat ÎPS Pimen.
De Sf. Dimitrie
Slujbă arhierească la biserica-monument „In memoriam”






