Slava deșartă, un pericol subtil

„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Vai vouă, cărturarilor și fariseilor fățarnici! Că zidiți mormintele prorocilor și împodobiți pe ale drepților și ziceți: Dacă am fi fost noi în zilele părinților noștri, n-am fi fost părtași cu ei la vărsarea sângelui prorocilor. Așadar, mărturisiți voi înșivă că sunteți fii ai celor ce au ucis pe proroci. Dar voi întreceți măsura părinților voștri! Șerpi, pui de vipere, cum veți scăpa de osânda gheenei? De aceea, iată, Eu trimit la voi proroci, și înțelepți și cărturari; dintre ei veți ucide și veți răstigni; dintre ei veți biciui în sinagogi și-i veți urmări din cetate în cetate, ca să cadă asupra voastră tot sângele drepților răspândit pe pământ, de la sângele dreptului Abel până la sângele lui Zaharia, fiul lui Varahia, pe care l-ați ucis între templu și altar. Adevărat grăiesc vouă: Vor veni acestea toate asupra acestui neam. Ierusalime, Ierusalime, care omori pe proroci și cu pietre ucizi pe cei trimiși la tine! De câte ori am voit să adun pe fiii tăi, după cum adună pasărea puii săi sub aripi, dar nu ați voit! Iată, casa voastră vi se lasă pustie; căci vă zic vouă: De acum nu Mă veți mai vedea până când nu veți zice: «Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului».”
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia LXXI, II, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 815-816
„Cumplită este patima aceasta și are multe capete. Din pricina slavei deșarte unii oameni iubesc cu înfocare slujbele înalte, alții banii și averile, alții puterea. Și, tot mergând așa înainte, slava deșartă îi face pe unii ca, tot de dragul ei, să dea milostenii, să postească, să se roage, să predice. Multe sunt capetele acestei fiare. Nu e deloc de mirare ca oamenii să umble după slava deșartă când sunt bogați, când sunt puternici; dar să postească, să se roage de dragul slavei deșarte, asta e ciudat, asta merită multe lacrimi. (…) Pe cine să-i învăț mai întâi? Pe cei care caută să fie lăudați și slăviți de lume pentru bogăția lor sau pentru hainele lor frumoase și scumpe sau pentru slujbele lor înalte sau pentru predica și învățătura lor sau pentru artă și meseria lor sau pentru vigoarea trupului lor sau pentru frumusețea lor sau pentru bijuteriile și podoabele lor sau pentru cruzimea lor sau pentru iubirea lor de oameni sau pentru milostenia lor sau pentru răutatea lor sau pentru sfârșitul vieții lor sau pentru soarta după sfârșitul vieții lor? Că, după cum am spus, patima aceasta are multe gheare și le întinde chiar dincolo de viața noastră. Se spune: Cutare a murit; iar ca să fie admirat și lăudat se spune că a rânduit ce să se facă după moartea lui; de aceea cutare e sărac și cutare e bogat. Grozăvia e aceea că oamenii găsesc în stări cu totul contrarii pricini pentru a umbla după laudele lumii.”
(Pr. Narcis Stupcanu, Ziarul Lumina)