Slash, atacat de un fan înfocat pe scenă, în Italia



Chitaristul Slash a fost atacat de un fan înfocat pe scenă, în timp ce susținea un concert la Milano, în Italia, joi seară, rockerul scăpând nevătămat din altercație, informează contactmusic.com.
Chitaristul a fost forțat să-și întrerupă show-ul când un fan înfocat s-a urcat pe scenă și a început să tragă de el, în timp ce cânta celebra piesă a fostei sale trupe, Guns N’ Roses, „Sweet Child O’ Mine”.
Fanul aproape că l-a pus la pământ pe rocker, dar a fost imediat îndepărtat de pe scenă de forțele de ordine.
Slash și-a revenit și a încercat să-și reia piesa, dar și-a dat seama că instrumentul cu care cânta era distrus și a cerut o altă chitară.
Saul Hudson (născut pe 23 iulie 1965), care evoluează pe scenă sub numele de Slash, este cunoscut publicului larg în calitate de fost chitarist al trupei Guns N’ Roses, fiind considerat unul dintre cei mai talentați instrumentiști din muzica rock. După destrămarea trupei Guns N’ Roses, Slash, renumit pentru jobenul pe care îl poartă adeseori pe scenă în timpul concertelor sale, a format o nouă trupă, împreună cu foștii lui colegi Duff McKagan și Matt Sorum. Albumul de debut al trupei Velvet Revolver, intitulat „Contraband”, s-a vândut în patru milioane de exemplare și a câștigat un premiu Grammy. Următorul album, „Libertad”, a avut mai puțin succes, iar colegii săi l-au concediat pe solistul Scott Weiland, în 2008, din cauza numeroaselor tensiuni pe care acesta le genera în cadrul trupei.
Slash și-a lansat în aprilie primul său album solo, care îi poartă numele și care cuprinde o serie de colaborări cu diverși muzicieni.