Spuneam că mi-era dor până și de un meci din Liga 1? M-am lecuit! Cred că am nimerit singurul meci de pe mapamond la care un tușier convinge centralul să revoce un penalty, iar apoi să acorde un altul imaginar pentru echipa adversă!!! Nu obișnuiesc să exagerez cu semnele de exclamare, dar pentru situația asta fiecare e binemeritat. Culmea, de fiecare dată centralul era mai bine plasat! S-a întâmplat la partida Pandurii-Botoșani, pe central îl cheamă Cojocaru, iar tușierul… Tușierul răspunde la numele de Slabu? Nu e întâmplător semnul întrebării, mă gândesc că omul are o problemă cu numele său, și chiar nu răspunde dacă i te adresezi cu “Slabule”. Ne putem lesne imagina jocul de cuvinte facil care i-a marcat existența, drept urmare și-o fi propus să fie oricum numai slab nu. Probabil creșterea în greutate e prevăzută după retragere, deocamdată își exersează personalitatea. Prima fază, aia cu penaltiulanulat pentru Pandurii, se desfășura în partea mai îndepărtată a careului față de tușa la care presta Slabu, totuși acesta a găsit ac de cojocul lui Cojocaru. Apoi, pe final de meci, ca să fie mai evidentă tăria-i de caracter, s-a trezit că sprintează spre careu cu steagul sus, ca la războiul de independență din ’77! Acuma, centralul ce era să facă, să-i dea roșu pentru simulare?! A fluierat și el “11 metri”, să nu cadă ăla de fraier. Din poziția sa, Cojocaru a văzut prea bine că atacantul s-a agățat de piciorul fundașului, stratagemă în general fumată, dar tot se mai găsește câte unul să strănute în fluier. Sau, mai rar, să fâlfâie steagul.
Drept e că și oamenii lui Grigoraș s-au întrecut în execuții neverosimile, chiar înainte de faza penaltiului inventat un băiat venit de pe bancă a reluat cu capul, din plonjon, din 2-3 metri și n-a dat gol! Pe lângă sau peste poartă n-aveam cum să dea oricât s-ar fi străduit, așa că și-a încercat norocul cu nimerirea portarului. A reușit cu brio, ca un veritabil campion la rațele și vânătorii. Și uite așa a ajuns Grigoraș de la cel mai tare din oraș la aproape pe făraș!