Skoda a consemnat în 2008 vânzări record, dar acesta nu este un motiv pentru ca producătorul din Mlada Boleslav să se culce pe lauri. Dimpotrivă ambițiile sunt mai mari iar așteptările pe măsura, în anul în care marca ceha a pregătit doua premiere. Pe lângă primul SUV din istorie, noul Yeti, în familia automobilelor Skoda își va face loc primul break de clasa medie. Potrivit directorului de marketing Holger Kint, în a doua jumătate a anului curent Skoda va lansa versiunea Combi în cadrul noii generații Superb. „Anul 2009 nu oferă doar mari provocări ci și oportunități multiple pentru brandul Skoda. În primăvară am prezentat al cincelea model (Yeti / n.r), însă nu este și singura noutate rezervată clienților noștri. Gama Skoda se va extinde din acest an cu Superb Combi, un alt nou model ce urmează să întărească poziția noastră în piață” a declarat Holger Kint. Mașina de familie va fi prezentată oficial în septembrie la Salonul Internațional Auto de la Frankfurt. Producția versiunii break a noului Superb va fi demarată în luna noiembrie la uzinele Skoda din Cehia. Modelul va fi comercializat la începutul lui 2010, pe majoritatea piețelor din Europa. Prețul de baza va fi în medie cu 2.000 de euro mai ridicat față de versiunea sedan. Superb Combi va beneficia de aceleași motorizări ca și berlina, și o versiune cu tracțiune integrala. Anul trecut Skoda a comercializat 674.530 de unități, cu 7,1% mai mult decât în 2006. Cele mai bune rezultate au fost obținute în China (+117 %), Rusia (+84,2 %), India (+ 31,9 %) și Ucraina (+25,2 %).
