Škoda prezintă la Geneva noua Octavia GreenLine cu motorul 1,6 TDI



Skoda Octavia Facelift 2009
Skoda Octavia Facelift 2009

Škoda ne va arăta cum se pot combina caracteristicile de bază ale modelelor sale cu tehnologiile constructive de protejare a mediului înconjurător.
Lansată anul trecut, GreenLine este o nouă gamă de modele proiectate să răspundă cerințelor actuale în materie de consum și emisii. Oferta cehilor cuprinde în prezent patru automobile: Fabia GreenLine, Fabia Combi GreenLine și Superb GreenLine (disponibil doar în Marea Britanie). Din acest an oferta se îmbogățește cu încă o versiune.
La Salonul Auto de la Geneva, manufacturierul ceh va aduce în atenția publicului noua Octavia GreenLine, cu un nivel al emisiilor de dioxid de carbon de numai 116 g/km.
Este cea de-a doua versiune ecologică a acestui model, după Octavia Combi FlexFuel – motor 1,6 MPI de 102 cai putere, lansată pe piața suedeză la sfârșitul anului trecut. Spre deosebire de aceasta care funcționează pe bioetanol, modelul ce va fi prezentat în Elveția este dotat cu un propulsor turbodiesel de 1,6 litri, echipat cu noua generație a sistemului de injecție common-rail și filtru de particule DPF.
Agregatul generează 105 cai putere și un cuplu maxim de 250 Nm de la 2.000 de rotații. Motorul TDI, ce va figura și pe viitorul Golf VI BlueMotion, este legat o transmisie manuală cu șase trepte.
Versiunea Octavia GreenLine este creditată cu un consum de 4,4 litri/100 km, cifră care o plasează în rândul celor mai economice automobile de pe segmentul compactelor. Pentru a obține un astfel de consum, inginerii au aplicat o serie de modificări la partea aerodinamică, la rapoartele cutiei de viteze și au recalibrat unitatea electronică de control (ECU).
Performanțele pe linie dinamică urmează să fie dezvăluite în preajma debutului, moment în care vom afla tarifele și data la care va fi comercializat Škoda Octavia GreenLine.


Skoda Octavia Facelift 2009
Skoda Octavia Facelift 2009
Skoda Octavia Facelift 2009
Skoda Octavia Facelift 2009