Škoda a lansat noul crossover Yeti în România



Skoda Yeti
Skoda Yeti

Škoda pășește cu încredere pe segmentul SUV. La patru ani la lansarea conceptului Yeti, cehii încep comercializare versiunii de serie ce păstrează numele și elementele de design ale acestuia.
Noul model a debutat oficial și pe piața românească, la un preț de bază de 15.466 de euro cu TVA.
Modelul are o lungime de numai 4,2 metri și o caroserie în cinci uși. Gama de motoare este formată din cinci agregate din care două pe benzină de 1.2 TSI de 105 cai putere și 1.8 TSI de 160 de cai putere la care se adaugă trei versiuni turbodiesel, toate de 2,0 litri cu 110, 140 și 170 de cai putere. Noul Yeti este livrat în versiunea cu tracțiune față dar și 4×4, acesta din urmă fiind regăsită doar în combinație cu propulsoarele diesel de 140 și 170 CP cât și benzină de 160 CP.
În funcție de nivelul de echipare, jantele pot fi de 16 sau 17 inch.
Deși vorbim de un SUV de dimensiuni compacte, flexibilitatea este inclusă în meniu. Cele trei scaune spate, care pun în lumină conceptul VarioFlex, pot fi rabatate sau demontate individual, scaunele laterale pot fi reglate pe lungime, dar și transversal, în condițiile în care scaunul central este demontat. Scaunele față oferă o bună stabilitate laterală iar poziția ridicată pe scaun garantează o vizibilitate superioară asupra traficului.
Yeti dispune de trei versiuni de echipare, Active, Ambition și Experience.
Construit pe aceeași platformă cu versiunea Octavia Scout și VW Tiguan, noul crossover Škoda dispune de o echipare standard bogată și o gamă extinsă de sisteme de asistență electronică. Cehii oferă două versiuni, cu tracțiune față, și integrală. Modelul este disponibil o transmisie manuală în 5 sau 6 rapoarte. Cea mai scumpă versiune Yeti costă 23.795 de euro cu TVA.


Skoda Yeti
Skoda Yeti
Skoda Yeti
Skoda Yeti
Skoda Yeti
Skoda Yeti