Peste 170 de sportivi din toată zona Moldovei, dar și din Maramureș s-au adunat sâmbătă la Galleria Mall din Suceava, la prima ediție a unui concurs de skandenberg ce se vrea să devină o tradiție în peisajul acestui sport din România. Invitatul special al acestui concurs a fost multiplul medaliat național Radu Georgescu „Valahu”, care nu a intrat în concurs, dar a fost one man show, întreținând atmosfera pe parcursul celor 350 de meciuri. Mai mult, în pauzele dintre meciuri, „Valahu” a făcut skandenberg cu orice doritor din sală, printre adversari numărându-se și copii, femei și chiar un clovn, care a reușit să-l doboare, spre amuzamentul asistenței destul de numeroase. Concursul, organizat de gazdele de la Galleria Suceava și Asociația Română de Skandenberg „Braț de Fier“, cu sprijinul Jass Events, a avut trei categorii, sub 70 de kilograme, plus 70 de kilograme și plus 90 de kilograme.
Cea mai spectaculoasă dintre categorii, plus 90 de kilograme, a fost câștigată de campionul european de juniori la mâna dreaptă, Adrian Laurus, sportiv ce a trecut în finală de Adrian Pâslariu, zis „Minerul”, de la CS Nord Arena Suceava.
La finalul concursului, Radu Georgescu „Valahu” s-a arătat impresionat de numărul mare de participanți prezenți în concurs, printre care se aflau și campioni ai României, mai ales după ce județul Suceava a reușit să-și adjudece în ultimii doi ani nu mai puțin de 22 de medalii naționale, europene sau mondiale. „Valahu” s-a arătat încântat de sportivii din zona Rădăuțiului, o zonă pe care o consideră o adevărată pepinieră a României pentru skandenberg.
„Sperăm ca acest concurs să devină o tradiție, iar anul viitor să avem la start și fete, pentru că nu stăm deloc rău la această categorie pe plan național. Atmosfera destinsă, locul desfășurării concursului, cât și momentele dintre categorii, în care s-au făcut diferite meciuri demonstrative cu cei din public, au contribuit la reușita acestei ediții a concursului de Skandenberg Galleria”, au fost de părere la final organizatorii competiției.






