A fost prima zi cu adevărat plină din preliminariile Euro 2008. Egalul nostru a surprins mai mult prin trezirea din pumni a bulgarilor, care ne-au aplicat un un-doi pugilistic năucitor, dreapta la figură, stânga la ficat. Un singur minut, cel despre care se spune că schimbă titlul cronicilor. Poate e nedrept ca acel minut nefast să le estompeze pe toate celelalte, dar căldarea cu lapte așa se varsă, într-o clipită. Și uite așa a ajuns și Piți să-l regrete pe Rădoi, chiar dacă asta ar însemna să-l sară pe Roșu din schemă. Sau poate pe altul, fiindcă am văzut că selecționerul nu schimbă nimic din ce i-a purtat noroc, nici măcar terenul, dar nici lungimea firului de iarbă! Cică “așa i-am bătut pe cehi” și de-aia nu s-a tuns gazonul! După o asemenea justificare din partea celui care taie și spânzură la națională, mă întreb dacă n-ar trebui să-i ducă pe tricolori la vreo babă să le descânte, că sigur au fost deochiați. Păi n-ați văzut ce băieți chipeși avem?! Acum să-i vedem și la skandenbergul tradițional din Albania (Skandenberg este eroul național al Albaniei, dar e cumva și de-al nostru, adică s-a distins în lupta împotriva turcilor).
Pe continent a ținut cap de afiș semieșecul, pentru mulți previzibil, al campioanei mondiale Italia, pe teren propriu cu Lituania. Reculul era logic, antrenorul (chiar lotul!) este altul, dar în ce mă privește speram să treacă, fie și chinuit, de adversarul baltic. Mă pregăteam să mizez cu ochii închiși pe un eșec în meciul de miercuri de la Paris, reeditarea finalei mondiale, însă nu mai sunt așa de sigur. N-ar fi prima oară când fotbalul încurcă borcanele. În rest, fără mari surprize. O observație, totuși: țările nordice pleznesc de sănătate, învingând toate în deplasare, în sunet de goluri!