Situațiile neplăcute cu autoritățile pot fi sesizate în Registrul Național al Aberațiilor



Câteva personalități din lumea academică și a afacerilor au lansat, marți, Registrul Național al Aberațiilor, un catalog electronic în care oamenii care se lovesc, sunt afectați sau observă situații aberante create de instituțiile statului sunt încurajați să-și înscrie experiențele. Registrul Național al Aberațiilor este în opinia inițiatorilor creat cu scopul de a-i determina pe oameni să se implice, să ia atitudine și să se manifeste activ în ceea ce ei au numit viața cetății.
Cel care a prezentat, marți, într-o conferință de presă detaliile proiectului, George Butunoiu, cunoscut în domeniul resurselor umane, recrutării și head hunting-ului, a precizat că proiectul reprezintă viziunea unei organizații apolitice, dar care are un obiectiv politic.
„Obiectivul nostru politic este acela de a încuraja atitudinea politică a oamenilor care în ultima perioadă sunt din ce în ce mai dezamăgiți de atitudinea liderilor politici”, a declarat Butunoiu.
Alături de el, în acest proiect s-au implicat manageri de top, consultanți sau antropologi cunoscuți care au precizat, rând pe rând, că deși sunt diferiți unii față de ceilalți, urmăresc același scop: încurajarea acțiunii publicului.
Registrul va fi un catalog, practic un site în care oricine poate publica, cu câte detalii dorește, o aberație de care s-a lovit. Totuși acestea vor fi filtrate de un redactor, care va modera comentariile apărute pe site pentru a evita publicarea de inexactități sau de mesaje într-un limbaj suburban.
Aberațiile semnalate vor fi ierarhizate în timp, urmând a se face chiar și dezbateri publice la care să fie invitați cei acuzați că ar fi responsabili pentru apariția celor semnalate.
Inițiatorii, grupați într-un ONG purtând același nume de Registrul Național al Aberațiilor, au precizat că nu se ocupă decât de aberațiile a căror sursă este statul.
„Nu ne interesează neregulile din companii sau din domeniul privat. Există un site specializat pe așa ceva. Ne interesează doar acțiunile instituțiilor publice”, a declarat Gabriel Biriș.
Reprezentanții organizației – finanțate din banii lor personali, după cum au arătat în conferința de marți – au prezentat și sigla ONG-ului, un animal cu girofar pe cap, purtând la gât o cravată tricoloră și în mâini o geantă de funcționar și un telefon mobil, care avea pe burtă un număr de înmatriculare pe care era scris GU – 01- VON. „El este Guvon, nu mai are nevoie de nicio prezentare, el este sursa aberațiilor care sperăm că le veți găsi în număr cât mai mare pe site”, a mai spus Butunoiu.
La propunerea jurnaliștilor, inițiatorii proiectului au declarat că analizează varianta ca în cazul tuturor aberațiile de pe site să poată fi identificate persoanele din administrație care au creat situațiile pentru ca în urma presiunii publice acestea să fie sancționate.



Recomandări

Emil Ursu: „Revelații, prima expoziție din România care-i aduce împreună pe cei doi mari artiști români: Petre Velicu și Ion Mândrescu”

Emil Ursu: „<Revelații>, prima expoziție din România care-i aduce împreună pe cei doi mari artiști români: Petre Velicu și Ion Mândrescu”
Emil Ursu: „<Revelații>, prima expoziție din România care-i aduce împreună pe cei doi mari artiști români: Petre Velicu și Ion Mândrescu”