Greu de rezistat în tribună, ca suporter al lui Espanyol, la un meci precum cel cu Sociedad. Dar cât de greu o fi fost de rezistat pe bancă? Gol după gol după gol, până la 0-5, nimic de care să te agăți, jale pe teren, cale sigură spre depresie. Sincer, pusesem cruce acestei prime perioade a lui Costel Gâlcă în Primera. Se bătuse monedă în presă că acesta urma să fie meciul hotărâtor pentru soarta antrenorului român, însă mă gândeam că el n-o să aștepte o decizie de sus și o să-și anunțe singur demisia în conferința de presă. N-a fost așa, el declarând că poate redresa situația. Cum, Costelinho, pe ce te bazezi? Cred că pe nimic, pur și simplu se cramponează. Nu știu ce clauze are prin contract, probabil la demitere i se plătește o anumită sumă. Nu-mi permit să-l judec, doar l-am văzut pe Mourinho, despre care numai sărac nu se poate spune că este, la ce s-a pretat pentru a-și încasa clauza de reziliere. Dar, pe de altă parte, Gâlcă nu va ieși prea bine ca tehnician de perspectivă în fotbalul spaniol. De ce l-ar oferta alte cluburi dacă el nu a convins la această primă tentativă, dar nici nu-și asumă eșecul, așteptând să fie demis? Cred că o ieșire onorabilă din scenă i-ar fi deschis niște uși în viitor. Bineînțeles, el poate contrazice această teorie într-un singur fel: prin rezultate. Să înceapă el acest improbabil urcuș tocmai la meciul cu Valencia, care și ea îl vede ca prilej pentru resetare, după un șir de 12 etape fără victorie?! Oricum, păcat pentru Gâlcă, începuse atât de bine, blocase Barcelona la zero, se simțea suflul nou, nimic nu anunța aceste ultime rezultate dureroase. Se poate și să fie acolo niște probleme care să nu țină de antrenor, niște forțe antagonice, apărute la schimbarea patronatului, care să destabilizeze atmosfera la echipă.
Fiindcă tot suntem la fotbalul spaniol, să semnalăm o curiozitate: știați că până la etapa de săptămâna trecută Atletico Madrid nu avea niciun meci cu peste 3 goluri marcate în total? Abia sâmbătă, după 22 de etape, a învins pe Eibar cu 3-1, cu Torres înscriind ultimul gol în minutul 90+1!