Nelămurire

Situația Școlii de Fotbal Rădăuți este în continuare incertă

După ce zilele trecute au trimis o cerere către Federația Română de Fotbal pentru amânarea meciului din Cupa României, situația Școlii de Fotbal din Rădăuți este în continuare incertă, neștiindu-se dacă aceasta va evolua sau nu în sezonul viitor al Ligii a 3-a. Până ieri după-masă, la sediul Asociației Județene de Fotbal nu a ajuns nici un răspuns de la FRF, dacă s-a aprobat sau nu amânarea meciului din Cupă cu ASA Miercurea Ciuc.
„Până în acest moment nu avem un răspuns de la Federație, iar patronul acestei echipe, Cristian Moroșan, nu a mai dat nici un semn de viață, deși m-a asigurat că echipa sa va activa în Liga a III-a. Cert este că până pe 27 iulie, rădăuțenii trebuie să-și rezolve problemele, deoarece la acea dată la federație va avea loc o ședință în care se va stabili programul pentru sezonul următor al ligilor a II-a și a III-a”, a declarat președintele AJF Suceava, Aurel Daicu.
El a mai adăugat că a trimis deja faxuri de înștiințare pentru această ședință, atât la Gura Humorului, la Rapid CFR, cât și la Rădăuți. Mai mult, Aurel Daicu se va interesa personal la începutul săptămânii viitoare la FRF de situația echipei din Rădăuți, pentru a ști exact dacă s-a aprobat sau nu cererea de amânare a partidei din Cupa României.

Recomandări

Tenorul sucevean Teodor Ilincăi va intona Imnul Național în debutul meciului de fotbal România – Austria, din preliminariile Campionatului Mondial

În Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților au debutat cele două campionate de fotbal pentru tineri, „Cupa Domnițelor” și „Cupa Mușatinilor”