Lucrări necesare

Situația monumentelor UNESCO din județul Suceava



Mănăstirea Sucevița va intra abia anul viitor în rândul monumentelor protejate UNESCO
Mănăstirea Sucevița va intra abia anul viitor în rândul monumentelor protejate UNESCO

Directorul coordonator al Direcției pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național Suceava, dr. Daniel Hrenciuc, care a declarat ieri, într-o conferință de presă, că este aproape sigur că, din anul 2010, Mănăstirea Sucevița va fi inclusă pe lista monumentelor patrimoniului mondial (ridicând astfel la opt numărul obiectivelor UNESCO de pe raza județului Suceava)
a pus la dispoziția presei sucevene o situație a lucrărilor de conservare și restaurare executate până în prezent la aceste monumente și necesarul lucrărilor care se impun a fi efectuate în continuare.
Restaurarea catapetesmei la Arbore și reconstituirea construcțiilor din incinta Mănăstirii Humor
Astfel, la Biserica „Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul” de la Arbore, la care se lucrează în prezent la finalizarea restaurării picturii în naos și altar, sunt necesare lucrări de restaurare a catapetesmei, lucrări de conservare a învelitorii de draniță (care este puternic degradată), precum și sistematizarea verticală a incintei.
La Biserica „Adormirea Maicii Domnului” de la Mănăstirea Humor, la care s-au finalizat în acest an lucrările de consolidare și restaurare a picturii interioare și se lucrează în prezent la muzeul de la parterul turnului tezaur, se impune finalizarea cercetărilor arheologice și este necesară reconstituirea construcțiilor din fosta incintă a mănăstirii, precum și coborârea la nivelul de călcare medieval.
Conservarea învelitorilor de draniță la Moldovița și restaurarea clopotniței la Pătrăuți
La Biserica „Buna Vestire” a Mănăstirii Moldovița, la care, în intervalul 2004-2009, s-au executat lucrări de consolidare și restaurare a catapetesmei și picturii interioare, este necesară înlocuirea pardoselii de marmură cu o pardoseală apropiată de cea inițială, efectuarea unor lucrări de conservare a învelitorilor de draniță la biserică, dar și la toate corpurile anexe, precum și reabilitarea muzeului mănăstirii.
În ceea ce privește Biserica „Înălțarea Sfintei Cruci” de la Pătrăuți, la care se execută încă lucrări de consolidare și restaurare a picturii interioare (începute din anul 2004), trebuie restaurată clopotnița, sunt necesare lucrări de conservare a învelitorii și trebuie încheiate lucrările de drenare și sistematizare verticală a incintei.
Restaurarea zidului de incintă la Probota și realizarea unui muzeu al Mănăstirii Voroneț
Biserica „Sf. Nicolae” a Mănăstirii Probota, la care în acest an s-a conservat învelitoarea bisericii, a turnurilor de colț și a turnului-poartă, sunt necesare lucrări de restaurare a zidului de incintă, consolidarea și punerea în valoare a ruinelor decopertate prin cercetarea arheologică, eliminarea standului comercial din pridvor și realizarea unui muzeu în clisiarniță.
Și la Biserica „Sf. Gheorghe” a Mănăstirii Voroneț, la care se execută lucrări de reconstituire a construcțiilor de pe latura de Sud și Vest a incintei, se impune corectarea complexă a incintei cu revenirea la forma inițială, realizarea, într-unul din spațiile nou reconstituite, a unui muzeu și sistematizarea verticală a incintei.
Restaurarea turnului clopotniță la Mănăstirea „Sf. Ioan cel Nou” de la Suceava
În fine, la Mănăstirea „Sf. Ioan cel Nou” de la Suceava, la care continuă lucrările de restaurare a picturii interioare a Bisericii „Sf. Gheorghe”, se impune restaurarea turnului clopotniță (turn fisurat în care se află montat cel mai mare clopot din Suceava), eliminarea standului comercial din Paraclisul „Sf. Ioan” și transformarea în muzeu și modernizarea grupului sanitar din incintă.
Mănăstirea Sucevița
Mănăstirea Sucevița, ctitorie a Movileștilor, care în multe publicații și pe multe site-uri figurează ca fiind deja inclusă pe lista patrimoniului mondial, va intra abia la anul în rândul monumentelor protejate UNESCO.
La Biserica “Învierea Domnului” a Mănăstirii Sucevița sunt necesare lucrări de restaurare a picturii murale interioare și exterioare, care prezintă mai multe forme de degradare.
Este de asemenea necesară restaurarea învelitorii bisericii.