Unele site-uri islamiste găzduiesc discuții asupra unei eventuale capturări a prințului Harry, al treilea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, după ce acesta a încheiat un stagiu de formare ca pilot de elicopter, a anunțat marți centrul de monitorizare SITE, citat de AFP.
Tânărul prinț, în vârstă de 25 de ani, fiul cel mic al prințului Charles, și-a încheiat stagiul de formare ca pilot de elicopter în cadrul Royal Air Force și și-a exprimat dorința de a servi în Afganistan, unde a efectuat, deja, o misiune.
„Informațiile potrivit cărora prințul Harry de Wells are capacitatea de a pilota un elicopter Apache i-au incitat pe jihadiști să discute despre posibilitatea de a-l doborî, ucide sau captura”, a anunțat SITE, specializat în monitorizarea site-urilor islamiste.
Prezența unei ținte de rang înalt în Afganistan, în Irak sau pe orice alt teritoriu al jihadului declanșează acest tip de discuții, în mod obișnuit”, subliniază SITE, care precizează că pe unul dintre aceste site-uri, un islamist a exclamat că „Ar fi bineeee dacă mujahedinii ar putea captura acest porc!”.
Prințul Harry a fost trimis în secret într-o misiune în cadrul forțelor armate britanice în Afganistan, în 2008, dar a fost nevoit să revină în Marea Britanie din motive de securitate, după ce acest secret a fost dezvăluit, în pofida unor acorduri între Guvern și presa britanică.