Noutate

Sit arheologic vechi de peste 8.000 de ani, descoperit de specialiștii suceveni



Vas cu picior, aparținând culturii Starčevo-Criș
Vas cu picior, aparținând culturii Starčevo-Criș

În localitatea Manolea, comuna Forăști, a fost descoperit recent, de către doi specialiști de la Muzeul de Istorie Suceava, un sit arheologic vechi de peste 8.000 de ani. În urma cercetărilor arheologice de suprafață, întreprinse de către dr. Mugur Andronic și dr. Bogdan Petru Niculică, în comunele Dărmănești, Dornești, Valea Moldovei și Forăști, au fost găsite numeroase arme, unelte de silex și piatră și o importantă cantitate de ceramică fragmentară, datând din diverse epoci istorice. Mugur Andronic ne-a spus că cercetările arheologice făcute recent în respectivele zone atrag atenția asupra unor noi situri de maximă importanță pentru dezvoltarea muzeistică viitoare a instituției de cultură sucevene. „Este vorba despre descoperirea amplasamentului unor vechi sate medievale, contemporane «descălecatului» Moldovei, pe teritoriul comunelor Forăști și Dornești, dar și a unei vechi, întinse și reprezentative așezări datând din epoca bronzului mijlociu (cultura Komariv, aprox. 2.200-1.600 î. Hr.)”, a explicat Mugur Andronic.
El a adăugat că cea mai spectaculoasă descoperire o reprezintă urmele unei așezări datând de acum circa opt mii de ani, identificată în cuprinsul localității Manolea, comuna Forăști, aparținând strălucitei culturi arheologice neolitice Starčevo-Criș. De aici provin unelte de silex, piatră și ceramică frumos decorată cu motivul spicului de grâu, caracteristic primelor culturi neolitice ale Vechii Europe, care au avut un caracter predominant agrar.
Specialiștii muzeului ne-au mai spus că tot în arealul comunei Forăști s-au descoperit numeroase așezări aparținând celebrei civilizații eneolitice cu ceramică pictată Cucuteni. „Toate aceste materiale arheologice și situri preistorice completează harta arheologică a județului Suceava, sporind patrimoniul arheologic al muzeului sucevean care, pe viitor, își va putea astfel propune desfășurarea de ample săpături arheologice sistematice în unele dintre siturile de maximă importanță științifică recent identificate”, a completat Mugur Andronic. Cercetările arheologice de suprafață în comunele Forăști și Dornești vor continua și în perioada următoare.



Recomandări

Cetățuie de pământ, necunoscută până acum specialiștilor suceveni, descoperită în județ de arheologul Bogdan Petru Niculică

Cetățuie de pământ, necunoscută până acum specialiștilor suceveni, descoperită în județ de arheologul Bogdan Petru Niculică