Sistemul de sănătate în țara doinelor, baladelor, manelelor, micilor și berilor



Când medicul ginecolog Cristian Irimie se școlea în Occident și obținea o diplomă în management spitalicesc, medicul psihiatru Alexandru Paziuc stătea de vorbă cu cei care, din nefericire, se stricaseră de cap. În aceeași perioadă, 1996-2000, viceprimarul PNȚCD al municipiului Suceava, Costică Dăscăliuc, stătea în umbra viceprimarului Simion Botezatu și a primarului Constantin Sofroni.
La sfârșitului anului 1999, la Suceava, medicul Crsitian Irimie și inginerul silvic Gheorghe Flutur (actualul ministru al Agriculturii) se numărau printre cei care puneau bazele Inițiativei Social-Liberale (ISL), organizație condusă la nivel național de Theodor Stolojan. Tot atunci, medicul Alexandru Paziuc stătea de vorbă, iar economistul Costică Dăscăliuc stătea la umbră. În anul 2000, domnul Irimie a ajuns directorul Direcției de Sănătate Publică, domnul Paziuc se învârtea pe la Spitalul de Psihiatrie din Câmpulung Moldovenesc, iar domnul Dăscăliuc candida la Primăria Sucevei din partea ANCD, o grupare desprinsă din PNȚCD care era condusă de Victor Ciorbea. Gluma-slogan pe care o prefera candidatul Dăscăliuc suna cam așa: „Un mic și-o bere campania ta o cere”. Începând din anul 2002, doctorul Irimie a început să fie presat de actualul senator PSD de Suceava, Octav Cozmîncă, și de fostul prefect PSD de Suceava, Ioan Cușnir, care doreau schimbarea doctorului Paziuc din funcția de șef al Spitalului de Psihiatrie din Câmpulung Moldovenesc. Cristian Irimie n-a cedat presiunilor și s-a bucurat că poate menține în funcție un profesionist. Tot atunci, Alexandru Paziuc se bucura că soția, sora, fiica și ginerele său iubesc aceeași meserie ca și el și că sunt atât de buni încât au putut ocupa fără probleme posturi în cadrul Spitalului de Psihiatrie din Câmpulung Moldovenesc. Nu vă faceți griji, că nu l-am uitat pe Costică Dăscăliuc. Economistul Dăscăliuc și-a găsit repede de lucru la o firmă privată, după care a ajuns la Spitalul Județean Suceava, la Serviciul Aprovizionare. Pentru că era greu și fiindcă nu-i plăcea ceea ce face, domnul Dăscăliuc s-a lăsat păgubaș și s-a retras într-un loc mai liniștit: Hotelul-Restaurant „Central” din Suceava. La începutul anului 2005, când puterea politică s-a schimbat, doctorul Irimie a înțeles că trebuie să părăsească funcția de director al Direcției de Sănătate Publică (DSP) și a candidat cu succes pentru postul de director general al Spitalului Județean Suceava. Tot atunci, domnul Irimie a înțeles să-l încurajeze pe domnul Paziuc să-și depună dosarul pentru șefia DSP. În anul 2006, Cristian Irimie l-a încurajat pe Alexandru Paziuc să se bată pentru funcția pe care o obținuse prin concurs, funcție pe care numai n-o primea din pricina unor piedici politice. Mai mult, domnul Irimie a intervenit la București pentru ca domnului Paziuc să i se facă dreptate. Și, într-un târziu, i s-a făcut. În ăst timp, domnul Dăscăliuc avea grijă ca fețele de pernă să fie spălate la timp, ciorba de burtă să fie proaspătă, micii să fie bine prăjiți, iar berea să fie rece.
Într-un final s-a întâmplat ceea ce trebuia să se întâmple în această țară de doine, balade, manele, mici și bere, adică, Alexandru Paziuc a început reforma în sănătate înlocuindu-l la șefia Spitalului Județean Suceava pe Cristian Irimie cu Costică Dăscăliuc. Domnul Paziuc s-a scuzat spunând că a fost supus unor presiuni. De unde rezultă că actuala Putere are un tip mai tare decât Octav Cozmîncă, dar și că Alexandru Paziuc ar trebui să meargă de urgență la Viena pentru operație. În ceea ce-l privește pe domnul Dăscăliuc, îi urez succes în greaua misiune pe care și-a asumat-o și, în calitate de cotizant la sistemul de sănătate, îmi permit să-l rog și eu două lucruri: să nu desființeze sălile de operație pentru a face săli de mese pentru că săli de mese sunt deja și să nu-i oblige pe medici să-i trateze pe pacienții care au grețuri doar cu ciorbă de burtă și cu moare de varză.