Oraș european

Sistemul de iluminat public, lăsat de izbeliște



Seară de seară, zeci de străzi din municipiul Suceava sunt cufundate în beznă, iar uneori, întunericul cuprinde chiar și cartiere întregi, fără a omite și principalele artere de circulație.
Într-un oraș european, capitală a județului Suceava, iluminatul public dă de multă vreme semne de boală, dar în ultimul timp, aceste “semne” s-au înmulțit atât de tare încât zeci de străzi nu mai sunt iluminate de luni de zile, iar pe altele, lumina se aprinde când și când sau numai la câțiva stâlpi, iar mai nou, cartiere întregi sunt lăsate fără pic de lumină, spre disperarea locuitorilor.
“M-am săturat să merg seară de seară acasă pe întuneric. Nu mai ai nici un fel de siguranță pe stradă, poate oricine să îți dea cu un par în cap fără să fie văzut de altcineva. Ca să nu mai spun de câte accidente se pot petrece pe întuneric. Numai eu m-am trezit de câteva ori cu copii sărind chiar în calea mașinii, în timp ce se jucau, dar pe care nu ai cum să îi vezi dacă nu sunt în raza vizuală oferită de faruri”, spune un locuitor al cartierului Obcini, care nu mai are lumină pe stradă de aproximativ două luni.
Zeci de străzi vor rămâne în beznă încă multă vreme
În evidența Primăriei Suceava apar zeci de străzi care nu mai beneficiază de iluminat public după ce cablurile de curent s-au ars sau au fost distruse în urma unor lucrări.
Problema e că toate solicitările lor din ultima vreme, trimise la E.ON, nu mai au nici o soluționare, situația fiind la fel ca și cea de pe străzi – beznă totală.
“Chiar azi am trimis la E.ON o listă de 25 de străzi pe care cablurile electrice sunt distruse, dar nu mai avem nici o speranță că defecțiunile vor fi reparate curând. De când au început negocierile de preluare a iluminatului public de către primărie, E.ON nu mai face nici o investiție. Am început de acum să trimitem oamenii care vin la noi să se plângă direct la ei, poate așa se mai îndreaptă unele lucruri”, spune un reprezentant al Primăriei Suceava, de la biroul în care zilnic vin cetățeni să reclame faptul că strada pe care locuiesc este în beznă.
Preluarea iluminatului public, singura soluție
Problemele de iluminat public din municipiul Suceava sunt totuși inexplicabile în anumite condiții, în care zone întinse, precum cartierele Zamca, George Enescu, Obcini sau Burdujeni, sunt învăluite în beznă la ore la care încă se mai circulă intens – 21.30 – 23.00 , pentru ca apoi lumina să se aprindă, dar numai pentru câteva ore.
Așa s-a întâmplat și marți seara, în jurul orei 22.30, când întunericul domnea în municipiul Suceava de la intrarea în oraș, dinspre Fălticeni, până la sediul Primăriei, dar și în cartierele Obcini și Zamca. Curios e faptul că după ce prefectul Sucevei, Alexandru Băișanu, s-a sesizat asupra acestui aspect, telefonând la reprezentanții E.ON, după numai câteva minute lumina a fost aprinsă pe străzile respective.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a spus că este conștient de toate problemele de iluminat public din municipiu, dar că în prezent Primăria e “cu mâinile legate”, deoarece tot ce poate face e să înlocuiască becurile arse, în vreme ce toate problemele ce țin de sistemul de iluminat ar trebui rezolvate de E.ON.
“Sperăm ca la sfârșitul lui septembrie să finalizăm transferul iluminatului public la Primărie, pentru a putea face noi investițiile necesare și să demarăm un proiect de modernizare a sistemului de iluminat, care va deveni astfel nu doar mai eficient, ci și mai economic”, a declarat Ion Lungu.
Până atunci, locuitorii străzilor cufundate în beznă vor trebui să găsească alte soluții de a vedea pe unde circulă și obstacolele care le stau în cale.



Recomandări

Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava, iluminat în albastru, cu prilejul Zilei Internaționale de Conștientizare a Autismului

Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava, iluminat în albastru, cu prilejul Zilei Internaționale de Conștientizare a Autismului
Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava, iluminat în albastru, cu prilejul Zilei Internaționale de Conștientizare a Autismului