În cursul lunii decembrie, sistemul de iluminat public din municipiul Suceava va intra în proprietatea Primăriei, care se zbate de aproape un an să realizeze această tranzacție. Achiziționarea sistemului de iluminat public, de la E.ON Moldova, a fost aprobată în ședința de joi a Consiliului Local, în urma prezentării unui act de negociere și a unui contract de vânzare cumpărare între cele două părți.
În termen de 35 de zile de la semnarea contractului, municipalitatea suceveană va avea de achitat către E.ON suma de 500.000 de lei (5 miliarde lei vechi), rezultată în urma inventarierii stâlpilor de iluminat public, a transformatoarelor și cablurilor componente ale sistemului de iluminat public al orașului.
„Mă bucur că în final reușim să facem și acest pas, atât de necesar, pentru ca Suceava să aibă un iluminat de calitate. Acum, acest sistem învechit funcționează defectuos, sunt numeroase străzi care stau zile întregi sau chiar săptămâni în beznă, iar noi nu putem face nimic. Suma de 5 miliarde de lei vechi nici nu e mare, dacă e să ne gândim bine, nu știu dacă acoperă nici măcar valoarea de inventar a acestei rețele de iluminat public. Doar așa putem realiza un caiet de sarcini pentru modernizarea rețelei, din care să aibă de câștigat în primul rând cetățenii, care vor avea străzi mai bine iluminate, în vreme ce și costurile energiei electrice utilizate vor fi mai mici decât în prezent”, a declarat primarul Sucevei, Ion Lungu.
Demersurile pentru concesionarea sistemului de iluminat public din Suceava, unei firme specializate, care să se ocupe de modernizarea acestuia, vor fi făcute la începutul anului viitor.





