SIRET (II).În 1840, la Siret trăiau familiile evreiești Achner, Atlas, Beral, Brecher, Burstyn, Delfiner, Fleischer, Gredinger, Horowitz, Kapralik, Kliffer, Schaffer, Schreiber, Tamler și Wagner.
În noaptea de 28 spre 29 martie 1888, în centrul Siretului a izbucnit un puternic incendiu, care „a distrus 40 de edificii de prin prejurul pieței capitale. 60 familii sunt fără adăpost”[1].
Câteva zile mai târziu, primul ajutor în sprijinul sinistraților sireteni avea să sosească de la „Maestatea Sa Împăratul Francisc Iosif, care a binevoit să oferteze din ștatula sa proprie 1.000 florini pentru incendiații din Siret”[2].
Un al doilea incendiu la Siret a izbucnit în 5 august 1888, la depozitele lui Kraft, în care se aflau cereale și făină, în valoare de 12.000 florini. Din fericire pentru Kraft, mărfurile din depozite și depozitele erau asigurate[3].
În 1890, târgul Siret avea 7.200 locuitori, majoritatea evrei, primar fiind Constantin Vraubec.
La Școala de 5 clase băieți predau Leontie cavaler de Pădure, S. Mironovici, Alexandru Odoviciuc, Leo Bohmer, Ilie Veslovschi și Eleuterie Popovici, iar la Școala de 6 clase fete – Lina Tarabanovici, L. Reneaux, Victoria Vasilovici, Dora Kahan, Sofia Orobco, Anna Veslovsca, Veronica Teliman și Iuliana Siretean.
Parohi era Constantin Sbiera și O. Dlujanschi, iar cantor bisericesc – Ștefan Popovici.
„Siretiul: asta e Siretiul! Printre căsuțe mici, cu lumini slabe, se văd, de la început, semnele unei Jidovării mari. În piața centrală, pământ bisericesc vândut, nu demult, de biserica Sf. Ioan, pentru ca să fie bursa de negoț, neacoperită și puțin măturată, a Evreilor, câteva felinare fac să se vadă fațade mari galbene, noroiu și paie. Trăsura se înfundă într-un gang, lângă o crâșmă rău luminată, foarte plină de multe lighioane. E hanul. Chelneri, slugi nicăiri, dar curtea murdară e bâcsită de trăsuri deshămate, de cai cari ronțăie – căci mâine e zi de târg.
După un timp, iese la iveală o Evreică mare, frisată, în haine bătătoare la ochi, cu căutătură leneșă, o frumuseță în Israel, și ia buclucurile din trăsură. În odaia „no. 1”, așa cum e, se poate dormi.
Ușor se vede Siretiul, destul de mic. Obișnuitele clădiri de administrație, al treilea gimnasiu german, pe lângă acela din Suceava și Rădăuți, judecătoria măreață, notar evreu – și ce-ar putea fi alta? – cu fațadă grecească veche. Sus, o biserică „nemțească”, la care vin și Ruteni uniți sau, cum li se zice aici, „uniați”. La cimitir, pe drumul către Sânt Onufrie, o biserică a Rușilor, pe cari șederea în satele noastre i-a făcut ortodocși. Aici se ascultă astăzi slujba și e o harmalaie de oameni gătiți…
E zi de târg în Siretiu – aici însă toți zic, astăzi, Sirete, Siretele, târguri și râuri. Se vând cai, vite, miei, produse, într-o mare învălmășire de cojoace și sumane. Purtătorii lor par toți Români prin îmbrăcăminte. Dar uitându-te mai bine vezi multe fețe albe cu picăței, vezi plete bălane și ochi albaștri fără viață și scânteiere. De multe ori, de cele mai multe ori poate, se vorbește rusește”[4].
În perioada 1912-1918, primar al Siretului a fost evreul Isaak Beral.
În 26 septembrie 1925, mitropolitul Nectarie Cotlarciuc a sosit la „Siret, unde i s-a făcut, de întreaga populație, o entuziastă primire. Întregul oraș era frumos împodobit cu steaguri tricolore, iar pe piața principală s-a ridicat un impozant arc de triumf. La sărbătorire au fost de față dl ministru Nistor, împreună cu doamna și domnișoara. La sosire, IPS Sa Mitropolitul a fost întâmpinat cu pâine și sare de primarul orașului, care a rostit cuvinte calde de bineventare, în numele populației. Au mai urat bun sosit: preotul catolic Klucevschi, preotul gr. ort. Zlebcu, rabinul local și dl Beil, în numele populației germane. La intrarea în biserică, a fost întâmpinat de părintele Tăutu, parohul orașului… După oficierea serviciului divin, IPS Sa a vizitat, împreună cu dl ministru Nistor, prefectura, primăria, liceul și internatul orașului”[5].
[1] REVISTA POLITICĂ, Anul III, nr. 6, 1 aprilie 1888, p. 9
[2] REVISTA POLITICĂ, Anul III, nr. 7, 15 aprilie 1888, p. 8
[3] REVISTA POLITICĂ, Anul III, nr. 15, 15 august 1888, p. 6
[4] NICOLAE IORGA, Neamul românesc în Bucovina, București 1905, p. 111
[5] CALENDARUL Glasul Bucovinei, Cernăuți 1926, p. 166