SIRET (I). „Scrie letopisețul cel ungurescu că oarecându pre aceste locuri au fostu lăcuind tătarii. Mai plodindu-să și înmulțindu-să și lățindu-să, s-au tinsu de au trecut și preste munte, la Ardeal. Și împingăndu pe unguri din ocinile sale, n-au mai putut suferi, ce singur Laslău craiul ungurescu, cari-i zic filosof, s-au sculat de s-au dus la Împăratul Râmului, de ș-au cerșut oaste întru ajutoriu împrotiva vrăjmașilor săi. Ce împăratul Râmului alt ajutoriu nu i-au făgăduit, ce i-au dat răspunsu într-acesta chip, de i-au zis: „Eu suntu jurat, cându am stătut la împărăție, om de sabiia mea și de județul mieu să nu moară. Pentru aceia oameni răi s-au făcut în țara mea și câte temnițe am, toate suntu pline de dânșii și nu mai am ce le face, ci ți-i voi da ție, să faci izbândă cu dânșii și eu să-mi curățescu țara de dânșii. Iară în țara mea să nu-i mai aduci, că ți-iu dăruiescu ție”. Și de sârgu învăță de-i strânseră pre toți la un loc de pretitinderile și i-au însemnatu pre toți, de i-au arsu împrejurul capului de le-au pârjolit părul ca unor tălhari, cu un hier arsu, care semnu trăiește și pănă astăzi în Țara Moldovei și la Maramoroș, de să cevluiescu oamenii prejur cap. Decii Laslău craiu, daca au luat acel ajutoriu tălhărescu de la Împăratul Râmului, au silit la Țara Ungurească și decii pre câșlegile Născutului, cu toată puterea sa s-au apucat de tătari a-i bate și a-i goni, de i-au trecut munte în ceasta parte pre la Rodna, pre care cale și semne prin stânci de piatră în doao locuri să află făcute de Laslău craiul. Și așa gonindu-i prin munți, scos-au și pre acești tătari, carii au fostu lăcuitori la Moldova, de i-au trecut apa Siretiului. Acolea Laslău craiu ce să chiamă leșaște Stanislav, stându în țărmurile apei, au strigatu ungurește: “Siretem, siretem”, ce să zice rumânește, place-mi, place-mi, sau cum ai zice pre limba noastră: “Așa-mi place, așa”. Mai apoi, daca s-au discălicat țară, după cuvântul craiului, ce au zis, siretem, au pus nume apei Siretiul” (Ureche, Letopisețul…).
Menționat în portulane și itinerare de călătorie încă din 1340, târgul Siret figurează și-n cel mai vechi document de cancelarie voievodală moldovenească, cel din 1 mai 1384, când a fost finalizată construcția bisericii din Siret („civitate Cerethensi”), ctitorie a Doamnei Mărgărita, închinată Sfântului Ioan Botezătorul, document prin care Petru Mușat dăruia călugărilor predicatori „cântarul sau cumpăna care este în suszisa noastră cetate a Siretului”.
O legendă maghiară spune că Siretul ar fi fost întemeiat de sfetnicul regelui maghiar Ludovic (1342-1382), Andreas, adică de comitele secuilor, Andrei Lackfy.
Târgul Siretului funcționa ca vamă moldovenească în 6 octombrie 1408, când Alexandru cel Bun, acorda celebrul privilegiu negustorilor din Liov, la Siret plătindu-se „pentru fiecare cal câte doi groși”, precum și o vamă „de lucruri mărunte: șăpci, pantaloni, săbii ungurești, paloșe, câte trei groși de grivnă”. Printre martorii Divanului Domnesc la acordarea privilegiului se afla și pan Vlad de la Siret.
În 13 decembrie 1421, când Alexandru cel Bun divorța de Rimgalia, fata primului Mare Duce al Lituaniei, Kiejstut, voievodul își înzestra fosta soție cu „târgul Siret și Volhovățul, și cu satele și cătunele, cu morile și cu iazurile, și cu vămile și plățile, și cu dările, cu câștigul și veniturile, și cu toate foloasele care țin de acest târg Siret și de Volhoveț”.
Recensământul lui Rumeanțev[1], din 1772-1773, înregistrează la Siret, în Ocolul Berhometelor, fără alte precizări, „84 – toată suma caselor”, însemnând 1 mazil, 1 ruptaș, 1 țigan, 9 femei sărace, 5 popi și 67 birnici.
În 1774, târgul Siret avea 67 familii, din care 8 familii de evrei, numărând 43 persoane (rabin era Menasse Schillinger, socrul lui Abraham Kapralik, evreul care a construit prima casă de piatră cu etaj în Siret), iar în 1775, când ținea de Ocolul Berhometelor, Siretul avea 2 mazili, 5 popi și 65 familii, din care 15 familii evreiești, cu 73 de suflete. În1784, Siretul avea 274 familii, din care 18 familii de evrei, cu 61 de suflete (35 bărbați și 26 femei), reprezentanții evreilor fiind, conform unei petiții din 1783, Berl Avraam și Wolf Itzig. „Siretul este un orășel locuit doar de câțiva evrei și, altfel, numai de țărani, ceea ce lasă să se presupună existența unei populații trecute mai numeroase, în prezent însă trebuie considerat cel mult drept un târg”[2].
[1] ACAD. ȘT. RSS MOLD., Moldovaîn epoca feudalismului, VII, I, Chișinău 1975, p. 338
[2] SPLENY, Descrierea districtului Bucovinei, 1775, al. 55, p. 52