Sir Andrew Murray și aspirantul Raonic

Ingrata sarcină de a scrie înainte de finala EURO a fost compensată de o finală masculină scurtă, dar intensă, la Wimbledon. Andy Murray, aflat probabil în forma sa cea mai bună și cu jocul mai complet ca întotdeauna, l-a dominat în finalurile de set pe Raonic și a devenit campion pentru a doua oară la Londra, totodată al treilea său trofeu de Grand Slam. Așadar, finala de vis dintre Murray și Federer a fost împiedicată de Raonic, după o semifinală despre care însuși Roger nu știe cum a scăpat-o printre degete. Foarte plastic, a spus că în setul 4 au fost șanse peste tot. Dincolo de multiplele mingi de break nefructificate, a șocat de-a dreptul pierderea de la 40-0 game-ului de serviciu care i-ar fi adus tie-break-ul, acolo unde o vulpe bătrână știe cum să păcălească ursul. Îl citez iarăși pe Roger, e inexplicabil cum a putut să facă două duble la momentul respectiv. Dar explicația există și ne prinde pe toți din urmă. Din păcate, cei 35 de ani (o lună mai la deal sau mai la vale nu contează) aduc și altceva în afara experienței. Și nici n-ar fi drept să-i plângem prea mult pe umăr pentru ce a risipit, doar la fel se întâmplaseră lucrurile și cu Cilic, în turul precedent. Eu, ca admirator al lui Roger, încerc să mă pun și în pielea altor jucători, ca Berdych sau Tsonga, și să încerc să le înțeleg sentimentele. Întreaga lor carieră a fost prinsă în cleștele dominației lui Federer, apoi Nadal, apoi a venit și Djokovic, iar peste toate Federer refuză să îmbătrânească! De aceea, Raonic, ceva mai tânăr, își dorește și el partea sa de istorie și trebuie să primească credit. A fost activ, a fost acolo. L-am comparat cu ursul pentru că așa-i expresia, însă jocul său nu înseamnă doar serviciu și tare cu dreapta. Deplasarea este absolut remarcabilă raportată la înălțime, iar progresele la retur sunt și ele vizibile, punctele obținute ușor cu serviciul de Roger fiind reduse destul de drastic, iar asta a contribuit la măcinarea elvețianului. Apoi, ca jucător cu două mâini la rever, canadianul ne-a uimit și cu un winner tăiat cu o mână, din poziție defensivă! Să fi fost noroc sau talent? Noroc de ceva talent, aș zice. Și, nu în cele din urmă, Raonic mai are niște calități importante: este disciplinat și calm. Tot acest amalgam i-a adus prima sa finală de Slam și, la 25 de ani, nu cred că acesta va rămâne piscul carierei sale.