Sinuciderea este victoria antihristului (II)

Viața este darul lui Dumnezeu, iar acest dar trebuie să-l păstrăm curat, ferit de întinăciunea păcatului. Viața noastră pământească se sfârșește prin moartea trupului la sorocul rânduit de Dumnezeu, iar viața noastră sufletească, sufletul, continuă și după moartea trupului, continuă în viața veșnică. […] Numai credința în Învierea Mântuitorului și o dată cu ea și cea a învierii noastre ne dă deplina bucurie a vieții pământești, viață care nu se sfârșește la marginea mormântului, adică nu pierim, trecem în neființă, cum adesea se spune și se scrie în ziare anunțurile decesului oamenilor.
Sinuciderea este cauzată de lipsa nădejdei creștine, nădejdea în viața veacului ce va să fie în viața veșnică.
Lipsa nădejdei este cauzată, la rândul ei, de lipsa legăturii noastre sufletești cu Dumnezeu prin sfintele rugăciuni și mai ales prin împărtășirea cu Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Lipsa nădejdii creștine și a legăturii noastre cu Dumnezeu este cauzată de păcatele săvârșite, dar nemărturisite și iertate în Sfânta Taină a Spovedaniei.
Păcatele nemărturisite aduc tulburare în funcționarea corpului omului, aduc o slăbire și chiar o întunecare a facultăților minții. Acest adevăr este constatat și mărturisit și de medicii psihiatri. Ca urmare, astăzi mai ales, în lumea noastră desacralizată, îndepărtată mai mult sau mai puțin de Dumnezeu, recomandă ca remedii discuția „pacientului” cu psihologul, discuție care este un fel de mărturisire. Acest procedeu este un paliativ care nu aduce însănătoșirea celui bolnav. Este ca și cum ai merge la medic, îi spui boala, durerea, medicul și cu pacientul descoperă cauza, dar nu-ți dă și medicamentul cuvenit sau ceea ce îți este, ca un paleativ, o ameliorare de scurtă durată. […]
Poți să te destăinui și să spui frământarea sufletului tău celei mai apropiate persoane sufletului tău, cu gândul să te ușurezi sufletește, dar niciodată nu vei simți deplina ușurare a sufletului ca atunci când te mărturisești preotului duhovnic cu umilință, credință și nădejde și auzi cuvintele „te iert și te dezleg de toate păcatele tale mărturisite” . […]
La duhovnic să mergem cu încrederea că mărturisim preotului, dar în chip tainic, nevăzut de ochiul trupului, este prezent Dumnezeu care primește mărturisirea și dă iertare păcatelor.
În revista „Biserica din sufletul copilului” , editată de Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, un elev de clasa a VII-a de la Școala „Miron Costin” Suceava încerca să creioneze chipul eroului în devenire după modelele pe care le oferă mass-media. Aceasta dovedește o maturitate surprinzătoare constatând că: „Radioul, televiziunea și internetul sunt toate împânzite de idoli. Vedetele promovează un stil de viață care este o alternativă greșită pentru tinerii de astăzi: alcool, droguri, țigări, muzică rock. Pentru cei mici, desenele animate sunt, din păcate, o sursă de modele: Superman, Batman, Harry Potter, Barbie, eroi creați aparent pozitiv, dar care au laturi negative evidente, adică violența, dorința de putere, magia, cochetăria sau vrăjitoria.” […] Mass-media ridică moralul tinerei generații, cultivă virtutea bărbăției ca să putem purta poverile vieții? Sau, altfel spus: Acestei generații i se oferă lumina sau întunericul? […]
Biserica împlinește cuvântul Domnului zi de zi; nu cumva și societatea trebuie să facă același lucru? Nu cumva mass-media trebuie să renunțe la „a prezenta, a acuza și a critica, în favoarea lui a învăța și în dauna lui a ne distra, a prezenta tot ce este educativ în dauna divertismentului deșănțat din fiecare zi?”
Se observă o lipsă aproape totală de colaborare între Biserică, instituțiile de cultură și mass-media, deși implicarea lor în viața socială este evidentă, dar scopurile diferă […] Instituțiile de cultură și mass-media se rezumă la a crea divertismente pentru a smulge cât mai mulți tineri din brațele Bisericii în zilele de sărbători când se săvârșește Sfânta Liturghie, să le asigure seară de seară emisiuni-concurs gen „Ziua judecății” , filme și reportaje în care ororile „se mănâncă pe pâine” , astfel încât generația aceasta rămâne flămândă și se îndreaptă cu pași repezi spre adevărata zi a judecății.
Dintre aceștia, unii, lipsiți de sprijinul moral al Bisericii pentru că au fost smulși din brațele ei prin ofertele deja amintite, nu mai rezistă „valurilor învolburate ale mării acestei vieți” , traduse prin „stres” și, fără a se ridica la chemarea Mântuitorului, „veniți la Mine că Eu vă voi odihni pe voi” (Matei 11, 28), cad în deznădejde și recurg la cea mai nefastă hotărâre – se sinucid, crezând că aceasta este soluția care rezolvă toate, fără a fi conștienți că abia acum începe chinul, fiind „aruncați în întunericul cel mai dinafară” .
Sinuciderea apare ca ultim pas pe care-l face cel ce a confundat lumina cu întunericul […] Ei bine, nu poți avea spiritul sănătos când din toate părțile ești „bombardat” cu „informații” care produc halucinații în mintea fragilă a copiilor și tinerilor!
Biserica știe și se străduiește să vindece această boală care se instalează în mintea celor ce nu s-au pus sub aripa ocrotitoare a lui Dumnezeu. De aceea se generalizase dictonul biblic „NIHIL SINE DEO” („Nimic fără Dumnezeu” ) în perioada interbelică […]
S-a reușit, totuși, ceva: mass-media a început să înțeleagă că a venit vremea să ia atitudine, și aici aș menționa emisiunea de la ora 18.00, „6, vine presa” a Postului B1TV (cu siguranță că și alte posturi TV au făcut-o) în care s-au analizat cauzele înmulțirii suicidului și s-a ajuns la concluzia că „unele programe au făcut publicitate suicidului prin prezentarea exagerată și cu lux de amănunte a unor cazuri, zdruncinând astfel pe cei cu probleme psihice și cu lacune mari în gândire” . […]
Spuneam la o emisiune radio intitulată „Cuvânt pentru minte și suflet” că „sinuciderea este un act de revoltă împotriva voii lui Dumnezeu și se manifestă prin hotărârea proprie de a curma viața” , care poate fi socotită cauză lăuntrică, acum însă este timpul ca să recunoaștem că sinucigașul își sprijină hotărârea pe „argumente” care vin din afară. Acestea îi creează senzația că și el poate face ce a văzut sau ce a citit, își împropriază atitudinile și acestea îl determină să spună: „Acesta sunt eu, pot să o fac pentru că fac ce vreau, cum a făcut și acela!” și, din nefericire, o face fără a sta pe gânduri.
Cauza? Lipsa educației spirituale: bagatelizarea orei de educație religioasă din școli, preocupări de week-end, în care nu se regăsește Sfânta Liturghie sau serviciul divin în general, mediatizarea excesivă a unor cazuri similare, cărți sau filme care fac din sinucigaș un erou.
Soluția? Formarea unor repere precise de conduită în toate: în mass-media, în școli, în familie și în societate, întoarcerea lui „NIHIL SINE DEO” în viața noastră și îndepărtarea lui „fac ce vreau” , întoarcerea la viața liturgică și la valorile sfinte ale Ortodoxiei în dauna divertismentului care începe luni și se termină duminică, într-un cuvânt, este necesară ACCEPTAREA LUI DUMNEZEU ÎN VIAȚA NOASTRĂ chiar împotriva celor care nu-L vor; așa vor fi mult mai puține cazuri de suicid.
De altfel, și în România au apărut tot mai multe cazuri în ultima vreme, legate de copii care s-au sinucis, lăsând bilețele prin care încercau să-și justifice gestul disperat. Și e tulburător să constați că n-au putut face față exigențelor părinților sau tutorilor legali. Noi credem că pretenția de a avea note foarte bune la învățătură (sau chiar numai de 10!) este una total absurdă și inumană în felul ei.
(Radu IACOBOAIE)