Sinuciderea este victoria antihristului (I)

Este indiscutabil că trăim vremuri grele. Una din principalele caracteristici ale acestora o reprezintă sinuciderile, care s-au înmulțit în lumea întreagă într-un mod înspăimântător în ultimele decenii în special, devenind un flagel împotriva căruia trebuie să luptăm.
Cunoaștem poate poziția Bisericii lui Hristos sau a Ortodoxiei față de suicid. De ce este condamnat ca fiind unul din cele mai grele păcate? Pentru că este o insultă majoră adusă lui Dumnezeu și un act de nerecunoștință față de Creatorul nostru, care ne-a dat în dar viața.
Tot din punct de vedere creștin, sinucigașul prin fapta sa nu mai are posibilitatea și răgazul pocăinței, care l-ar fi putut salva până în ultimul moment. El nu mai are așadar acces la mântuire. Pentru el nu mai există iertarea divină și nici chiar slujba de înmormântare, unde nu pot fi rostite unele rugăciuni datorită faptului ca atare. De aceea, socotim sinuciderea ca un păcat capital și o victorie a Antihristului asupra sufletului nefericit care i-a căzut în plasa lui vicleană.
E drept că lumea contemporană nu îți oferă prea multe satisfacții. Dar nimic nu trebuie să ne împingă la disperare, deprimare, tristețe nemărginită. Dimpotrivă, tocmai în momentele mai grele avem nevoie de mângâierea și ajutorul lui Dumnezeu. Necazurile vin uneori tocmai pentru a ne apropia mai mult de Dumnezeu. Ne sunt date din iubire părintească, ca mici pedepse care să ne îndrepte viața spre desăvârșire și mântuire, nu spre îndobitocire și osândă veșnică.
Nu demult, presa britanică comenta sinuciderea în lanț a unor tineri adolescenți. Se vorbea despre „epidemia sinuciderilor”. Prin știrea respectivă eram informați că șapte adolescenți și-au pus capăt zilelor, inspirându-se unul de la altul, după ce comunicaseră pe internet în prealabil. Toți aceștia se cunoșteau deci și s-au sugestionat reciproc. E greu de presupus că toți aceștia sufereau de o singurătate insuportabilă sau că nu mai aveau nici o portiță de scăpare din „labirintul vieții”. Să fie la mijloc vreo sectă sau mesaje satanice care i-au împins la acest gest disperat? Rămâne de văzut.
Statistica din România afirmă și ea, o creștere alarmantă a numărului sinuciderilor. La un singur an după intrarea țării noastre în Uniunea Europeană, avem cazuri mai numeroase de sinucidere, cu circa 20% mai mari în 2007 față de anul precedent! Este o realitate pe care n-o putem ascunde sau neglija.
Apoi, mai este un tip de sinucidere despre care se vorbește mult mai puțin, sau aproape deloc. Este vorba despre sinuciderea duhovnicească, când sufletul omului este dăruit patimilor satanice. Ce este altceva „setea de viață” nestăvilită, pomenită în unele reclame ale companiei Coca Cola? Nu este un îndemn de „a trăi clipa” și de a te sinucide sufletește? Dacă viața este atât de frumoasă, cum se explică actul sinuciderii, renunțarea de bună voie la viață? Sau, cum se face că unii oameni, cu o situație materială bună sau foarte bună își pun și ei capăt zilelor?
Este de-a dreptul anormală opinia potrivit căreia suicidul ar fi un act de curaj. Cum să confunzi nebunia unei clipe cu curajul? Adevăratul curaj este să lupți, chiar din greu cu patimile și greutățile vieții. Eroism este atitudinea curajoasă a creștinului care este permanent într-un război nevăzut cu vrăjmașul, care își poartă crucea cu demnitate și nădejdea mântuirii.
Cum putem califica altfel sinuciderea decât ca pe un gest de mare nerecunoștință față de Dumnezeu? Nu este o lepădare de darul primit la naștere? Nu este un gest care se petrece sub auspiciile spiritului satanismului și o mare amăgire sau ispitire? Nu este tristețea grea o stare de deznădejde și neîncredere față de Dumnezeu?
De câteva secole, Occidentul a cunoscut odată cu modernitatea și secularizarea (în sens larg, îndepărtarea față de Dumnezeu) și o înmulțire fără precedent a dramelor personale. Dincolo de aparențele înșelătoare, mulți occidentali au avut în gând sinuciderea sau chiar s-au sinucis. Mentalitățile induse de spiritul masonic prin mass-media nu au făcut decât să amplifice acest fenomen.
În opinia noastră este important să identificăm toate cauzele care împing omul spre depresie și suicid. Atâta vreme cât statul nu ia măsuri pentru a diminua acest fenomen îngrijorător, este datoria noastră să facem ceva cât mai urgent, fie și numai prin popularizarea unor informații utile.
Fără îndoială că prima cauză a depresiilor și sinuciderilor este pierderea legăturii cu Dumnezeu. Creștinul ortodox nu recurge la această practică și învinge ispita.
O altă cauză importantă este ofensiva masoneriei pentru a cuceri mapamondul, începând mai ales după revoluția americană dintre anii 1776-1783 (soldată cu mari pierderi de vieți omenești) și crearea primului stat masonic. Revoluția franceză din 1789, importată apoi prin marchizul Lafayette (a cărui statuie se înalță ca cinstire în vecinătatea Casei Albe din Washington) și sprijinită și de Benjamin Franklin (care l-a inițiat în masonerie până și pe celebrul Voltaire), precum și alte revoluții (inclusiv cea din octombrie 1917 din Rusia), poartă pecetea fiarei sau satanismului.
Lipsa comunicării
O altă cauză este alienarea omului și lipsa comuniunii sale cu cei din jur. Și acest lucru se întâmplă și datorită celor care promovează în mass-media tot ceea ce este mai urât și mai puțin folositor. Între lumea virtuală (fictivă) de pe micul ecran sau din presă și literatură, și realitatea vieții s-a deschis o prăpastie, care sfâșie personalitatea omului și o fragmentează.
S-a mers astăzi până acolo încât, unii „specialiști” au declamat că jocurile virtuale de pe calculator (prin care îți poți alege identitatea, sexul, o viață „nouă” ș.a.m.d.), ar dezvolta inteligența și capacitatea de a lua decizii rapide cu circa 20% mai mult decât în mod normal. Nu spun nimic însă despre înstrăinarea față de semeni, de dependența de aceste jocuri. Tânărul nu mai dorește contacte directe cu cei din jur, refugiindu-se tot mai mult în noul „sport”, în ceea ce-i place la nebunie și îi stârnește mereu imaginația.
Este limpede că asistăm la ofensiva unui nou tip de cultură. Posturi de radio, canalele de televiziune comerciale, se întrec în devalorizarea valorilor creștine (preoții fiind ținta favorită) și impunerea noilor „valori” moderne. Umorul a devenit bășcălie, deșteptăciunea românului este substituită acum de prostie.
Criza educației și lipsa moralității creștine
Globalizarea lovește astăzi tot mai mult în sectorul educației și învățământului, pentru a pregăti noua generație de mâine. Iată și câteva citate relevante în acest sens:
Dacă ne oprim la cazul educației e pentru că, din mai multe puncte de vedere, este lămuritor. E miza unei lupte de acaparare: serviciul public e pus în discuție pentru că azi educația poate deveni un sector interesant de piață. Prin educație mai ales se câștigă sau se pierd bătăliile ideologice.
Ne gândim, de pildă, la grupul Vivendi care, prin filialele sale, se situează ca al treilea grup mondial de editură și care pândește cu o mare aviditate sfârșitul serviciilor publice de educație, inclusiv în Franța. Acest grup a și înființat structurarea centrelor de folosire a timpului liber și a vacanțelor cu scopul de a pătrunde în sectorul educației populare.
Trebuie să amintim că acordurile de la Maastricht prevăd finalmente dispariția serviciilor publice de educație. Totul va fi atunci deschis iar presiunea asupra părinților va deveni extrem de puternică, ca în Japonia unde cea mai mare parte a veniturilor disponibile ale părinților se duc pe cheltuielile legate de cursuri suplimentare și pe meditatori. Copilul devine un ostatic, succesul lui viitor depinde de sacrificiile financiare ale părinților și bunicilor. Presiunea exercitată asupra lui devine atât de puternică încât Japonia se situează la un nivel aiuritor de sinucideri infantile.
(Radu Iacoboaie)