Dramă

Sinucidere înfiorătoare, cu un motofierăstrău, a unui tânăr de 35 de ani

Un bărbat în vârstă de 35 de ani a fost găsit decedat într-o anexă a locuinței sale din Vicovu de Sus, cu gâtul secționat de lama unui motofierăstrău. Șocanta descoperire a fost făcută miercuri dimineață, iar din primele cercetări efectuate de polițiști nu s-au identificat suspiciuni privind circumstanțele morții, toate indiciile ducând spre varianta unei sinucideri.
Bărbatul, C.B., locuia singur, fiind divorțat, și revenise în țară de puțină vreme, după ce a lucrat în străinătate. Apropiații au povestit că acesta era depresiv și necomunicativ, după ce divorțase. Mai nou, acesta acuza și probleme de sănătate și fusese recent la un control medical.
Din groaznicul scenariu conturat de anchetatori rezultă că bărbatul s-a înjunghiat mai întâi cu un cuțit în zona inimii, după care a pornit motofierăstrăul și și-a provocat leziunea fatală de la gât.
Medicii legiști urmau să se pronunțe și ei asupra circumstanțelor în care s-a produs decesul, iar poliția continuă ancheta.

Recomandări

Complice reținut în arest în cazul tânărului care a fugit de la locul unui accident mortal și a încercat să șteargă urmele nenorocirii

Un șofer care a depășit aiurea și a forțat revenirea pe bandă a provocat accidentul de la Frătăuți, în care a murit o tânără mamă

Doi indivizi, arestați după ce au agresat un tânăr care, de frică, a sărit de la etajul unui restaurant de peste drum de Gara Burdujeni

Tânărul care, de frică, a sărit de la etajul unui restaurant de peste drum de Gara Burdujeni
Tânărul care, de frică, a sărit de la etajul unui restaurant de peste drum de Gara Burdujeni

A doua lună de arest preventiv confirmată pentru șoferul care a accidentat un tânăr și a fugit, la Udești