Sinistrații din județul Suceava vor primi ajutoare de la MAI



– Ministerul Administrației și Internelor a lansat o campanie umanitară, în 80 de localități din țară, persoanele care au avut de suferit în urma inundaților urmând să primească bunuri electrocasnice
Ministerul Administrației și Internelor a lansat, marți, o campanie umanitară, în 80 de localități din țară, persoanele care au avut de suferit în urma inundaților urmând să primească bunuri electrocasnice.
Campania umanitară intitulată ”Oameni alături de oameni” se va desfășura în perioada 13-23 decembrie, pe raza a 80 de localități din județele Galați, Brăila, Timiș, Harghita, Teleorman, Bacău și Vrancea.
Potrivit Ministerului Administrației și Internelor, au fost achiziționate bunuri electrocasnice de folosință îndelungată – sobe, aragazuri, calorifere, frigidere si televizoare – a căror valoare se ridică la 35,844 de miliarde de lei vechi, bani reprezentând contribuția benevolă a personalului instituției în urma Apelului umanitar făcut de ministrul Administrației și Internelor, Vasile Blaga.
Pentru înlăturarea efectelor inundațiilor, întreg personalul Ministerului Administrației și Internelor a fost mobilizat, intervenind cu forțe și mijloace logistice în zonele afectate reușind salvarea de vieți omenești, cât și de bunuri materiale.
Aproape 30 de mii de jandarmi au executat peste 780 de misiuni în 30 județe ale țării: Timiș, Arad, Caransebeș, Hunedoara, Cluj, Satu Mare, Covasna, Mureș, Reșița, Brașov, Mehedinți, Vâlcea, Dolj, Olt, Argeș, Bistrița Năsăud, Prahova, Teleorman, Constanța, Ialomița, Călărași, Tulcea, Buzău, Brăila, Galați, Bacău, Neamț, Suceava, Vrancea și Iași.
De asemenea, au intervenit în localitățile afectate de inundații peste 6.850 de lucrători ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, peste 5.495 de polițiști din cadrul Inspectoratelor de Poliție Județene, iar în județele de graniță un aport deosebit l-au avut cei 712 polițiștii de frontieră care au intervenit cu 56 ambarcațiuni și 43 mașini.
Totodată, în perioadele în care inundațiile au cuprins teritoriul României, reprezentanții Unității Speciale de Aviație au acționat cu șapte elicoptere și 16 echipaje, totalizând peste 198 ore de zbor.