Singura fabrică de lumânări din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, unde se produc lumânările care se aprind în toate bisericile, schiturile și mănăstirile din județ, se află la Mănăstirea Dragomirna.
În spatele zidurilor mănăstirii, într-o hală dominată de două role imense, zilnic 10 maici fabrică 400 de kilograme de lumânări din ceară și parafină.
Programul începe de dimineață, de la 9.00, și durează până după amiază la ora 16.00, cu pauză de masă. În hala cu ciment pe jos, maicile topesc ceara și parafina în cuve mari, peste niște roți imense trec firele de sfoară în jurul cărora se prinde ceara, întind lumânările, le răcesc, le taie la dimensiunile uzuale și le împachetează.
Munca e grea, maicile stau mai mult în picioare sau în genunchi, în mirosul pătrunzător de ceară topită.
Merg tăcute de la un utilaj la altul dar spun că sunt mulțumite știind că lumânările ieșite din mâinile lor vor arde pentru vii și pentru morți în toate bisericile și mănăstirile din județ.
Vânzarea, însă, n-o face mănăstirea, ci Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților este cea care gestionează în întregime partea comercială.
Un veșmânt de episcop, brodat de maici, costă circa 250 de milioane de lei vechi Pe lângă fabrica de lumânări, la Dragomirna mai există un atelier de pictat icoane pe lemn și sticlă, un atelier de croitorie și unul de broderie. Aici se fac cu multă migală și pe bani frumoși haine preoțești. De exemplu, un veșmânt de episcop, brodat cu fir aurit înglobează câteva luni de muncă și costă circa 250 de milioane de lei vechi, iar unul obișnuit, de preot, se vinde cu câteva zeci de milioane de lei, în funcție de calitatea materialului și complexitatea broderiei. Cele brodate manual sunt mult mai scumpe, depășind 50 de milioane de lei vechi. Hainele preoțești se lucrează numai pe bază de comandă și sunt gata în câteva săptămâni.
Cu banii câștigați din activitatea proprie mănăstirea își cumpără cele necesare traiului zilnic, inclusiv lemnele pentru iarnă.
Deși au în proprietate zeci de hectare de pădure, pădurile mănăstirilor sunt administrate de direcția silvică a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și maicile cumpără lemnele de foc.
„Încercăm să ne descurcăm cu ceea ce avem, dar la cheltuieli cum sunt cele de restaurare nu putem face față. Mănăstirea are 400 de ani și are nevoie de lucrări, dar asta nu putem face noi. Putem, în schimb, întreține foarte bine ceea ce avem”, a mai spus maica Heruvima.
