Unicat

Singura casă proiectată de celebrul arhitect Porumbescu aparține unor suceveni

Singura casă proiectată de maestrul Nicolae Porumbescu se află în Suceava
Singura casă proiectată de maestrul Nicolae Porumbescu se află în Suceava

Fondatorul Școlii de Arhitectură din Iași, maestrul Nicolae Porumbescu, și-a legat numele de construcții monumentale din toată țara, precum Teatrul – Cinematograf din Hunedoara, Casa de oaspeți din Suceava, Casa Culturii din Baia Mare, centrul nou din Satu Mare, din Baia Mare, din Suceava, Prefectura Botoșani și clădirea Circului de Stat din București, pe care a gândit-o chiar pe groapa de gunoi a capitalei. Modul cum a conceput această ultimă construcție i-a adus recunoașterea occidentală, americanii afirmând chiar că „Circul de Stat din București reprezintă singura creație de arhitectură realizată în timpul bolșevismului”.
Printre toate operele maestrului în cei 50 de ani de activitate se regăsește o singură vilă, duplex familial, și aceasta se află în Suceava: vila din strada Cireșilor nr.1. Proiectul a fost prezentat în 1966 publicului sucevean în cadrul unei expoziții de proiecte de vile.
Un tânăr medic, proaspăt stabilit la Suceava, Alexandru Pavel, și soția sa, Livia, au văzut macheta și s-au îndrăgostit de acest model de casă, proiectat la standardele de dimensiuni impuse în acea perioadă. Din exterior, vila pare o construcție impozantă, dar interiorul este mult mai mic decât s-ar aștepta vizitatorul. Este intim, cu spațiul strict necesar familiei ideale de intelectual în epocă, părinții și doi copii. Doctorul Pavel a discutat cu o familie prietenă, colonelul și profesoara Vasile și Aurelia Cristea, și au decis să ia împreună duplexul proiectat de marele arhitect. Au primit teren în apropierea Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava și visul lor a început să prindă contur. Proximitatea Mănăstirii Sfântul Ioan a impus însă unele constrângeri, față de proiectul inițial, printre care interzicerea construirii unui gard, acceptându-se doar împrejmuirea făcută cu un gard viu.
Vila Pavel-Cristea s-a ridicat odată cu Casa de Oaspeți
Construcția vilei s-a realizat în același timp cu construcția Casei de Oaspeți, a durat un an, iar cele două familii s-au mutat în noua locuință în 1967. Casa Pavel are la parter bucătăria, un oficiu, un hol și un living, de unde se iese direct pe terasa mare, loc de reuniune a familiilor și numeroșilor prieteni. O scară interioară din stejar conduce către cele două dormitoare și un hol, cu baie și debara. Frumusețea etajului o constituie tot o terasă care înconjoară, pe două laturi, casa. Ideea arhitectului a fost că interiorul, mic ca dimensiuni, trebuie să „crească” prin deschiderea către exterior, oferită de cele două terase imense.
Remarcabilă este și scara de piatră de la intrarea în casă, în formă de curbă, dând senzația urcării pe o scenă. Vila este construită pe principiul că din casă trebuie să se ajungă în toate spațiile, așa că tot pe o scară de stejar se ajunge în pivnița generoasă și în garaj. Grădina cu chioșcul de vară și cu statuetele din lemn și piatră întregește ansamblul.
„Imediat după ce s-au mutat în casă, tatăl meu a trebuit să suporte un proces – celebra Lege 18 de verificare a averilor, proces pe care l-a câștigat în instanță, dar în urma căruia a făcut primul preinfarct care i-a grăbit sfârșitul”, ne-a povestit una dintre fiicele sale, deputatul Sanda-Maria Ardeleanu.
Următorul locatar al casei care a plecat după dr. Pavel a fost soția colonelului Cristea, în urma unei boli necruțătoare. După 7 ani de doliu, cei doi vechi prieteni, profesoara Pavel și colonelul Cristea (care nu a avut copii) s-au căsătorit, așa că întreaga casă a rămas în familie. Soarta a făcut ca Livia Pavel- Cristea să rămână din nou singură și asta a determinat-o să se mute într-un apartament din apropiere. Jumătatea în care a locuit cu primul său soț a rămas Sandei-Maria Ardeleanu, iar cealaltă jumătate, celei de-a doua fiice, dr. Corina Stănescu.
„Nicolae Porumbescu a locuit mereu, în imaginarul nostru, împreună cu noi”
De-a lungul anilor, vila locuită de familia Ardeleanu a suferit mai multe modificări sub bagheta arhitectului Ady Mocanu, cu modernizări ale spațiilor, în funcție de nevoile și gustul celor care au locuit-o.
Proiectul inițial dă posibilitatea unor amenajări interioare care să permită înnoirea spațiului de locuit și odihnă, astfel că nimic din ceea ce s-a adăugat nu este în plus sau fără armonie cu ceea ce deja era. Familia Stănescu a apelat la arhitectul Constantin Gorcea, care a supraetajat casa și a adaptat spațiul la mărirea numărului de membri, familia Ardeleanu a preferat, în urmă cu un an, să se mute într-o casă nouă, mai mare, situată la câțiva metri de cea veche. Cele două dormitoare din proiectul inițial au devenit insuficiente pentru părinți, bunici, copii și nepoți.
„Casă a copilăriei pentru trei generații, această vilă, impropriu numită de noi, acum, Casa Veche, ne-a purtat noroc, marcându-ne existența: punct de sprijin, reper existențial, loc intim al desfășurării tuturor momentelor importante ale vieții, spațiu cald, primitor, refugiu în fața agitației cotidiene. Rămâne un spațiu al fericirii chiar și acum, când, pentru o vreme, este nelocuită, așteptându-i pe cei care se vor întoarce sau vor alege să locuiască în ea. Chiar <părăsită> pentru câtva timp, zidurile casei degajă zâmbetele pe care le-a primit, cu generozitate, în cei peste 40 de ani de existență. O casă solidă, ca o mică cetate, cetatea fericirii unei familii, cu copii, nepoți și strănepoți”, ne-a spus cu emoție Sanda-Maria Ardeleanu.
Dincolo de prestigioasa semnătură pe care o poartă, zidurile odihnitoare ale „Casei Vechi”, grădina amenajată profesionist și priveliștea către Parcul Cetății, de pe cele două terase sunt atuuri pe care, deși elegantă, modernă și spațioasă, casa nouă nu le are.
„Nicolae Porumbescu a fost, fără doar și poate, unul dintre cei mai mari arhitecți contemporani. Memoria sa este vie în familia noastră. Împreună cu soția a locuit, de altfel, mereu, în imaginarul nostru, împreună cu noi”, ne-a mai spus Sanda-Maria Ardeleanu.

Recomandări

Casă în construcție, parțial distrusă de un incendiu. Bărbat cu atac de panică, scos din locuință de pompieri

Blocurile din centrul Sucevei, modernizate exemplar. Proiectul tehnic realizat de firmele sucevene Proiect AIC și Expert Infradesign s-a transformat în realitate

Casa în care stau 11 copii, salvată din incendiul care a distrus anexa în care erau 15 biciclete, un tractor de cosit iarba și un ATV