Sinescu a solicitat clarificări cu privire la stabilirea dreptului de proprietate pentru terenurile din zonele necooperativizate

Prefectul județului Suceava, Florin Sinescu
Prefectul județului Suceava, Florin Sinescu

Prefectul județului Suceava, Florin Sinescu, a declarat în cursul zilei de joi că a solicitat Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților clarificări cu privire la stabilirea dreptului de proprietate pentru terenurile din zonele necooperativizate. Florin Sinescu a spus că aceste clarificări au fost cerute după ce s-a constatat că una din problemele cu care se confruntă Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor este cea a stabilirii acestor drepturi pentru astfel de terenuri. Sinescu a explicat că după modificarea Legii nr. 18/1991, proprietarii sau moștenitorii acestora care nu s-au înscris în cooperativa agricolă de producție, nu au predat sau nu li s-au preluat la stat terenurile prin acte translative de proprietate vor putea cere prefectului, prin comisiile de fond funciar, titluri de proprietate conform acestei legi. Prefectul a mai spus că pe de altă parte, potrivit prevederilor art. 7 alin (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, până la întocmirea situației centralizatoare la nivel local, se suspendă emiterea hotărârilor de validare/invalidare de către comisiile județene de fond funciar, eliberarea titlurilor de proprietate, punerea în posesie de către comisiile locale de fond funciar, precum și orice alte proceduri administrative în domeniul restituirii fondului funciar.

Recomandări

Viceprimarul Dan Cușnir continuă seria acuzațiilor privind retrocedările imobiliare din Suceava

Punerea în posesie a unei retrocedări decise de instanțe s-a făcut fragmentat în 7 parcele diferite, în 7 zone diferite din intravilanul municipiului Suceava
Punerea în posesie a unei retrocedări decise de instanțe s-a făcut fragmentat în 7 parcele diferite, în 7 zone diferite din intravilanul municipiului Suceava

Viceprimarul Dan Cușnir prezintă „schema diabolică” în urma căreia a fost amenajat chioșcul Trident de pe Mărășești

Chioșcul Trident, amplasat între blocuri, pe Mărășești, după lucrarea de extindere și modernizare