Sindicatul „Spiru Haret” Mureș cere eliminarea finanțării pe elev în sistemul de învățământ



Liderul Sindicatului „Spiru Haret” din Mureș, Ioan Săcărea, spune că a transmis MECTS o serie de propuneri de modificare a Legii 1/2011, printre care eliminarea finanțării pe elev în sistemul de învățământ, în condițiile în care joi se vor discuta, la minister, recomandările trimise din toată țara.
Președintele Sindicatului „Spiru Haret” din Mureș, Ioan Săcărea, a declarat, marți, că a transmis Ministerului Educației o serie de propuneri de modificare a Legii educației 1/2011, care vor fi discutate, joi, la ministerul de resort, alături de alte recomandări, transmise din toată țara, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Săcărea a spus că prima dintre propunerile făcute de Sindicatul „Spiru Haret” din Mureș se referă la eliminarea finanțării pe elev în sistemul de învățământ.
„Am propus renunțarea la finanțarea per capita. În primul rând, există o contradicție între prevederile legale, pe de o parte, finanțarea per capita, pe de alta, alocarea a 6 la sută din PIB pentru învățământ. Deși aplicarea acestei ultime prevederi a fost amânată, credem că ar fi mai bine și mai corect să se meargă pe această variantă. În prezent, cu finanțarea per capita, unde sunt mai puțini de 25 de copii într-o clasă, sunt probleme cu finanțarea”, a spus Săcărea, adăugând că astfel de situații sunt mai ales în mediul rural, la învățământul simultan.
El a afirmat că alte propuneri se referă la finanțarea unităților de învățământ direct de la bugetul de stat, fără „veriga intermediară” reprezentată de primării, acordarea gradației de merit și pentru personalul didactic auxiliar, precum și reintroducerea unor drepturi și facilități pentru salariații din învățământ și copiii acestora, care erau prevăzute în Legea 128/1997 și contractul colectiv de muncă – bilete de odihnă și tratament compensate cu 50 la sută, călătorii gratuite cu trenul, scutirea copiilor acestora de taxe de înscriere la facultate și gratuitate la cazarea în cămine și internate.
„Dacă vrem să stopăm declinul din învățământ, e nevoie de modificarea legii”, a spus Săcărea, apreciind că rezultatele slabe din ultima perioadă de la examenul de bacalaureat se datorează atât faptului că acest examen nu se dă diferențiat, cât și subfinanțării sistemului.