Un număr de 75 de navigatori români au cerut, în ultimele două luni, ajutorul Sindicatului Liber al Navigatorilor (SLN), după ce au avut diferite probleme la bordul navelor pe care sunt îmbarcați, numărul acestora fiind mai mare față de anii trecuți, transmite corespondentul MEDIAFAX.Liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor, Adrian Mihălcioiu, a declarat, joi, cu ocazia Zilei Internaționale a Marinei Comerciale, că foarte mulți navigatori care pleacă în voiaj acceptă orice fel de condiții, fără să se intereseze asupra situației de la bordul navei sau asupra angajatorului.”Avem foarte multe cazuri în care navigatori pleacă în orice condiții, fără să se intereseze… Și atenție, interesarea este gratuită! Dăm orice fel de informații gratuite navigatorilor, fără niciun fel de impunere, fără niciun fel de restricție, nu le impunem să devină membri de sindicat, nu le impunem absolut nimic. (…) Avem la această oră în cadrul SLN, singura instituție din România care se ocupă de drepturile navigatorilor, întreaga infrastructură mondială pentru a rezolva aproape orice fel de problemă pentru navigatori”, a declarat Adrian Mihălcioiu.

