Sindicatul Învățământ și Protecția Copilului “Sf. Andrei” din Gura Humorului a intentat la începutul lunii martie 2006, la Tribunalul Suceava, un proces pentru recuperarea sumelor salariale restante încă din 2001 ale celor 63 de cadre didactice membre ale acestui sindicat. Procesul deschis la Tribunalul Suceava are drept cauză faptul că, așa cum a declarat unul dintre membrii acestui organism sindical, Florin Mureșan, „procesul intentat de FEN la Bucuresti, în vederea recuperării restanțelor salariale pe perioada octombrie 2001-noiembrie 2004, trenează din aprilie 2005, iar cei 63 de membri ai sindicatului nostru au fost discriminați față de colegii lor, neprimind sumele restante într-o singură tranșă”. Trebuie precizat faptul că Sindicatul Învățământ și Protecția Copilului “Sf. Andrei” din Gura Humorului este o alternativă în mișcarea sindicală a învățământului sucevean, și a fost înființat în anul 2001, la inițiativa unui grup de cadre didactice de la Centrul Școlar Gura Humorului, ca reacție la lipsa de transparență și comunicare a celor care le reprezentau interesele în acel moment. SIPC „Sf. Andrei” reprezintă interesele membrilor săi (cadre didactice și personal din învățământ), atât din punct de vedere profesional, cât și în ceea ce privește obținerea unor facilități pentru aceștia.





