Sindicatul Funcționarilor Publici: Persoane controlate de ANAF dau în judecată inspectorii fiscali. Legislația trebuie schimbată



Sindicatul Funcționarilor Publici susține că a crescut numărul cazurilor în care inspectori fiscali ajung în fața instanței, în dosare în care sunt dați în judecată de persoane pe care le-au controlat, și cere Ministerului Finanțelor și ANAF să promoveze un act normativ care să estompeze fenomenul, informează Mediafax. „Sindicatul Național al Funcționarilor Publici (SNFP), organizație sindicală națională reprezentativă, trage un semnal de alarmă față de tendința tot mai accentuată a unor contribuabili (aflați în atenția organelor fiscale), de a intenta procese funcționarilor în calitate de persoane fizice, pentru presupuse culpe săvârșite de aceștia, în timpul acțiunilor de control derulate sub autoritatea Statului Român și solicită Ministrului Finanțelor Publice și Președintelui ANAF, în regim de urgență, promovarea unui act normativ care să estompeze acest fenomen, devenit în ultima perioadă, unul generalizat”, se arată într-un comunicat de presă al SNFP transmis, luni, agenției MEDIAFAX.



Recomandări

Proiect: ANAF a stabilit lista operațiunilor care dau dreptul Fiscului de a popri contul de TVA

Revoluția fiscală vs legea salarizării. Funcționarii Publici avertizează că vor da în judecată Ministerul Muncii, dacă nu le cresc salariile așa cum au negociat

Sindicatul Național al Funcționarilor Publici intră în grevă generală pe 31 mai