Sindicatul „Esculap”: Nu am fost consultați în cazul comasării și reprofilării spitalelor



Sindicatul Medicilor din București și județul Ilfov „Esculap” se opune reorganizării spitalelor, susținând că organizația nu a fost consultată în legătură cu reprofilarea și comasarea unităților sanitare și că nu a fost negociată niciuna dintre „acțiunile abuzive” ale Ministerului Sănătății.
Conducerea Sindicatului „Esculap” protestează față de reorganizarea spitalelor din București propusă de Ministerul Sănătății.
„Sindicatul nostru, CMBJI-„Esculap”, parte a Camerei Federative a Sindicatelor Medicilor din România, ce are membri în spitalele la care ministrul Sănătății face referire că vor fi (sau chiar au și fost) reorganizate spune cu tărie că nu a fost întrebat, în conformitate cu prevederile Contractelor Colective de Muncă, nu a fost solicitat și nu a negociat niciuna dintre acțiunile abuzive ale Ministerului”, susține conducerea sindicatului, într-un comunicat de presă remis, miercuri, agenției MEDIAFAX.
Președintele organizației, Dan Perețianu, și vicepreședintele, Liviu Victor Radu, semnatarii comunicatului, cer consultări în cazul comasării și reprofilării unităților sanitare.
Ministerul Sănătății a elaborat un proiect de act normativ potrivit căruia dintre cele 435 de unități sanitare cu paturi care există în prezent atât în rețeaua proprie, cât și în administrarea autorităților locale, 182 de unități sunt propuse să rămână fără personalitate juridică și să se reorganizeze în secții exteriore.
Ministrul Sănătății, Cseke Attila, a declarat, marți, că din cele 182 de spitale, 111 vor fi comasate, iar celelalte 71 vor fi transformate în cămine pentru persoane vârstnice sau centre de permanență, dar că aceste măsuri nu vor duce la disponibilizări în sistem.
În ceea ce privește reprofilarea unităților sanitare, Ministerul Sănătății și cel al Muncii vor derula, în perioada 1 aprilie 2011- 31 decembrie 2013, programul „Dezvoltarea rețelei de cămine pentru persoanele vârstnice”.
Astfel, în cele 71 de cămine pentru persoane vârstnice ar urma să primească asistență între 2.500 și 4.800 de bătrâni.
În prezent, conform datelor Ministerului Municii, există doar 25 de cămine de bătrâni, cu 1.570 de paturi, finanțate de la bugetul de stat și autoritățile locale, 51 unități pentru tratarea persoanelor cu afecțiuni psiholocomotorii și încă 53 de unități finanțate de ONG-uri.
Potrivit datelor raportate de direcțiile de asistență socială către Ministerul Muncii, peste 2.800 de persoane se află pe listele de așteptare pentru a ocupa un loc într-un cămin de bătrâni.
„Prin acest program pe care-l inițiem, este pentru prima dată când statul finanțează fără implicarea autorităților locale sau a ONG-urilor o serie de unități destinate îngrijirii persoanelor vârstnice”, a precizat ministrul Sănătății.
Programul care vizează dezvoltarea rețelei de cămine pentru persoanele vârstnice va avea un buget total de 230 de milioane de lei, din care pentru 2011 vor fi alocați 65 de milioane de lei.
Autoritățile locale au obligația ca, până în 30 martie, să facă demersuri pentru transformarea unităților sanitare care sunt pe lista de reprofilare în cămine de bătrâni.
„Încă de la început doresc să subliniez că, în urma comasărilor și a reprofilărilorde spitale nu va exista personal medical disponibilizat. În cazul comasărilor, unitățile sanitare devin secții exterioare ale unităților nou înființate, ca urmarenu va exista motivație pentru disponibilizare de personal. În cazul celor 71 de unități sanitare care vor fi reprofilate, cei 794 de medici și 2.532 asistenți medicali vor fi repartizați, după caz, în unitățile sanitare nou înființate sau în cele din județul în care au domiciliul. Avem în acest sens un acord de principiu cu sindicatele din domeniu”, a adăugat ministrul Sănătății.
Cseke Attila a precizat că reprofilarea celor 182 de unități sanitare este rezultatul unei evaluări pe care Ministerul Sănătății a realizat-o în colaborare cu direcțiile de sănătate publică și autoritățile locale timp de mai multe luni de zile.
Zece unități sanitare, din care cinci în Dâmbovița, două în Oradea, două în București și una în Argeș, sunt deja desființate din punct de vedere juridic prin hotărârile de guvern aprobate anul trecut.
Reprezentanți ai autorităților locale din județele Iași, Bihor, Brașov, Hunedoara și Suceava, manageri ai unor spitale, dar și liderii federațiilor sindicale din sănătate „Solidaritatea Sanitară” și Tesa au anunțat deja că se opun comasării și reprofilării unor spitale și susțin că nu au fost consultați la elaborarea acestui proiect.