Liderii sindicali de la Dacia Automobile Pitești au declarat, vineri, că anunțul făcut cu o zi în urmă de reprezentanții administrației privind reluarea producției cu muncitorii din primele două schimburi reprezintă „o provocare la adresa greviștilor” pentru ca aceștia să renunțe la protest.
Ion Iordache, viceliderul sindical de la Dacia Automobile Pitești, a susținut, vineri, că toți cei 7.600 de muncitori din toate schimburile care au semnat pentru declanșarea grevei generale continuă protestul și nu vor renunța până când revendicările nu le vor fi soluționate, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Patronatul vrea acum să-i incite pe greviști pentru ca aceștia să devină violenți și greva să fie suspendată pe acest motiv sau să-și piardă încrederea în protest și să renunțe, dar vă asigur că nu vor reuși. Mașinile anunțate că au fost fabricate sunt rebut, o afirm cu toată responsabilitatea, deoarece ele au fost realizate cu muncitorii tineri, de-abia angajați și cu o calificare mică, în formare, care acum învață tainele meseriei. Nu știu ce vor să demonstreze cu acest lucru, eu vă spun că toți cei 7.600 de sindicaliști, dispuși în toate schimburile, care au semnat pentru grevă generală sunt în grevă generală și nu vor renunța”, a spus Iordache.
El susține că, în loc să cheme sindicatul la negocieri realiste, administrația încearcă să îi intimideze și să îi provoace pe muncitori.
„Mai mult, știu că celor 500 de maiștri, șefi de echipe și șefi de secție din uzină, li s-a spus să determine câte doi greviști din echipele pe care le conduc să renunțe la grevă, ar fi fost 1.000 de oameni care să renunțe, dar acțiunea nu a reușit”, a mai susținut Ion Iordache.
Viceliderul sindical a mai spus că solidaritatea colegilor sindicaliști francezi de la Renault se va materializa și „printr-un ajutor financiar al sindicatului francez la fondul de grevă”. „Vom încerca astfel să acoperim o parte, subliniez, o parte din pierderile financiare suferite de greviștii noștri care sunt în a zecea zi de grevă generală. Vom aduna suma totală și vom începe distribuirea unor sume de bani către greviști, care și-au asumat neplata zilelor de când sunt în protest”, a explicat liderul sindical.
Directorul de comunicare al companiei, Liviu Ion, a declarat, cu o zi în urmă, că Dacia a reluat, joi, producția, cu angajați din schimburile 1 și 2, fabricând în total 85 de vehicule, față de o cadență de 61 de vehicule pe oră cât avea uzina înainte de grevă.
„În ciuda presiunilor salariaților greviști, salariații non-greviști de la Dacia au fabricat astăzi (joi, n.r.) 85 de vehicule”, a spus Ion.
Cadența de producție a Dacia era, înainte de greva care a început la 24 martie, de 61,3 vehicule pe oră, respectiv 1.300 de vehicule pe zi.
Oficialul Dacia a precizat că cele 85 de autovehicule au fost reverificate după ce au ieșit de pe linia de asamblare, așa cum se procedează de fiecare dată când are loc o oprire a producției.
„Cei care au montat aceste vehicule sunt formați pentru posturile respective de lucru. Nivelul de formare și competență profesională al celor care nu participă la grevă este același cu al salariaților greviști, prin urmare calitatea mașinilor este aceeași ca și înainte de grevă”, a spus Liviu Ion.
Schimbul 1 de muncitori de la Dacia începe lucrul la ora 7:00 și termină la ora 15:00, iar schimbul 2 începe de la 15:00 și termină la ora 23:00. Cele 85 de vehicule au fost fabricate de angajații care nu au fost în grevă, cifrele fiind valabile până la ora 18:30.
Liviu Ion a precizat că joi s-au declarat în grevă 3.002 angajați, ei reprezentând 38,8% din cei prezenți la posturile de lucru din interiorul uzinei.
Oficialul Dacia a spus că pe toată durata grevei nu s-au produs mașini, ci doar cutii de viteză, elemente mecanice și colecții CKD (pachete de vehicule dezasamblate).
Administrația Dacia Pitești declarat joi pentru MEDIAFAX că, prin greva generală, angajații uzinei au pierdut posibilitatea de a primi retroactiv mărirea cumulată pe ianuarie-martie, ceea ce înseamnă minimum 672 de lei brut, salariații fiind „invitați să decidă singuri pentru ei înșisi și pentru familiile lor”.
„Dacă era sigur că greva e legală, Sindicatul Autoturisme Dacia ar fi cerut o judecată pe fond. Căutând prin toate mijloacele să evite o judecată pe legalitatea grevei, sindicatul a arătat că știe că greva este ilegală. Continuând această grevă, sindicatul acționează împotriva intereselor salariaților. Iată ce au pierdut deja greviștii: opt zile de salariu și opt tichete de masă. Toți salariații au pierdut posibilitatea de a primi retroactiv mărirea cumulată pe ianuarie-martie, ceea ce înseamnă minimum 672 lei brut”, a afirmat Liviu Ion.
El a precizat că administrația Dacia își respectă toți salariații, iar aceștia „sunt invitați să decidă singuri pentru ei înșisi și pentru familiile lor” și că „reluarea lucrului ar permite reluarea negocierilor pentru o soluție rapidă și satisfăcătoare pentru toți”.
Conform sursei citate, în perioada grevei livrările Dacia au fost: 24 martie – 381 vehicule, 25 martie – 675 vehicule, 26 martie – 458 vehicule, 27 martie- 556 vehicule, 28 martie – 583 vehicule, 31 martie- 444 vehicule, din care 101 Dacia Logan Pick-Up, primele livrări în România, 1 aprilie – 468 vehicule, din care 254 Dacia Logan Pick-Up pentru România.
Administrația uzinei mai susține că salariul mediu la Dacia este peste cel pe economia națională: 1.663 lei brut în medie/lună pentru muncitori, cu 19% peste salariul mediu din România, 1.896 lei brut mediu/lună, adică cu 36% peste salariul mediu din România, 140%: creșterea salariului mediu între 2003 și 2007, în timp ce inflația nu a crescut decât cu 32,66%.
Reprezentanții administrației Dacia Automobile Pitești au anunțat, miercuri după-amiază, că negocierile patronatului cu sindicatul uzinei se sistează până când muncitorii vor relua lucrul.
„Astăzi (miercuri, n.r.) sindicatul a arătat că știe că greva este ilegală și încearcă prelungirea ei prin orice mijloace. Sindicatul Automobile Dacia acționează împotriva intereselor salariaților. Administrația îndeamnă angajații să vină la lucru și să-și urmeze interesele. Am propus că fondul bănesc destinat biletelor de tratament și odihnă să fie transformat într-o sursă de bani care să permită o mărire de salariu pentru fiecare angajat cu 20 de lei pe lună, situație cu care sindicatul nu a fost de acord. Vom relua negocierile doar după începerea muncii de către salariați”, a declarat Liviu Ion într-o conferință de presă.
Mihai Acsinte, directorul executiv juridic al SC Dacia Automobile Pitești, a declarat, la rândul său, că miercuri instanța „a consacrat o modalitate prin care un proces se poate prelungi la infinit, iar amânarea nu este justificată legal”.
Angajații uzinei Dacia Renault din Pitești au intrat în grevă generală pe termen nelimitat în 24 martie, după ce au eșuat negocierile purtate de sindicat cu patronatul fabricii privind majorările salariale.
De la declanșarea grevei, între sindicat și patronat au avut loc mai multe runde de negocieri, toate eșuate. Angajații cer o majorare salarială de 550 de lei, în timp ce administrația a oferit o creștere de 12 la sută a salariului mediu brut.
Administrația Dacia Pitești a contestat în instanță legalitatea grevei generale, depunând în acest sens o plângere la Tribunalul Agreș. Administrația reclamă, în primul rând, faptul că sindicatul nu a parcurs toate cele patru capitole de negociere înainte de declanșarea grevei generale. De asemenea, administrația contestă listele sindicatului privind numărul participanților la grevă, susținând că se află în grevă generală doar 40 la sută din muncitori. Liderii sindicali susțin, însă, că listele de semnături atestă că 76% dintre muncitori s-au declarat pentru declanșarea grevei.
Miercuri, la al doilea termen al procesului, magistrații Tribunalului Argeș au amânat din nou judecarea pe fond a cauzei.
Avocatul sindicatului a cerut sesizarea Curții Constituționale în acest caz, invocând faptul că în legea conflictelor de muncă nu este prevăzut ce se întâmplă cu greviștii după încheierea conflictului. Liderii sindicali le-au spus magistraților că se tem de eventuale presiuni și răzbunări ale administrației față de cei care au declanșat greva. Instanța a respins ca nefondată cererea sindicatului.
Totodată, instanța a decis amânarea judecării pe fond a dosarului, pentru 9 aprilie.