Sindicatele sucevene ies de miercuri în stradă



– Reprezentanții BNS, Cartel Afla și CNSLR Frăția vor picheta Prefectura Suceava
Proteste în stradă, pentru obținerea unor salarii mai mari. Acțiunile de protest ale sindicaliștilor suceveni vor începe de miercuri, cu o pichetare a sediului Prefecturii Suceava, de către aproximativ 150 de salariați suceveni, membri ai confederațiilor sindicale BNS, CNSLR Frăția și Cartel Alfa.
Liderul BNS Suceava, Iordănel Secrieru, a precizat că acțiunile de protest vor începe de la ora 11,30 și vor dura aproximativ o oră.
“Acțiunea nu este una singulară, pentru că vom fi prezenți în același timp în fața tuturor prefecturilor din țară, pentru a protesta contra refuzului Guvernului de a stabili salariu minim pe economie pentru 2008 la cel puțin 540 de lei”, a precizat liderul BNS Suceava.
Aceasta este doar prima acțiune sindicală de amploare, care va fi urmată, la scurt timp, de o grevă generală de avertisment, precum și de un miting de protest, atunci când Parlamentul va lua în discuție Legea bugetului pe 2008.
Pentru stabilirea datei la care va avea loc greva generală se lucrează încă la planificarea transportului pe calea ferată, care, conform legii, trebuie asigurat la o treime din capacitate.
Inițial, sindicatele au solicitat Guvernului stabilirea salariului minim la 700 de lei, dar, pe parcursul negocierilor, pretențiile acestora au scăzut la 540 de lei, în vreme ce patronatele au acceptat salariul de 500 de lei, propus de Guvern.
Sindicaliștii spun că nu se vor opri până nu vor obține un salariu decent și un buget care să reflecte faptul că politicile sociale europene sunt aplicate și lucrătorilor din România.