Reprezentanții sindicaliștilor și cei ai Confederației Patronale din Industrie au semnat, joi, un protocol în care s-au angajat să încheie contractele colective prin dialog social, să asigure stabilitatea forței de muncă și formarea profesională continuă și să combată traficul de persoane. Prin protocolul semnat joi, sindicatele și patronatele urmăresc „dezvoltarea dialogului social, atât la nivel interprofesional național, cât și la nivel de ramură profesională și de întreprindere, pentru a menține pacea socială”, a declarat, joi, președintele Confederației Cartel Alfa, Bogdan Hossu.
Liderul Cartel Alfa consideră că prin acest protocol se va crea mediul adecvat astfel încât românii plecați în străinătate să aibă încredere că dacă se vor întoarce în România vor găsi aceeași stabilitate pe piața muncii ca în țările din afară, unde muncesc.
Cele două părți s-au angajat să încheie prin dialog social contracte colective de muncă pe ramură și pe unitate, să dezvoltate comitete sectoriale în domeniile unde sindicatele și patronatele au membri și să creeze politici economice și sociale care să permită atingerea cât mai rapidă a standardelor europene medii, a precizat Hossu.
În plus, prin protocolul de colaborare se urmărește și dezvoltarea formării profesionale continue a lucrătorilor, ca instrument de bază în dezvoltarea lor pe plan profesional, realizând atât participarea activă a lucrătorilor la dezvoltarea economică, cât și satisfacțiile lor profesionale și materiale, cu respectarea deplină a drepturile fundamentale ale acestora, a spus președintele Blocului Național Sindical, Dumitru Costin.
Pentru atigerea obiective, cele două părți vor monitoriza condițiile de muncă și respectarea obligațiilor asumate de către operatorii economici, vor lua toate măsurile pentru identificarea situațiilor de conflict social și pentru crearea unor proceduri care să rezolve aceste conflicte pe cale amiabilă, vor crea un cod de bune practici necesar pentru diminuarea conflictelor sociale și dezvoltarea unor politici specifice, vor promova măsuri pentru încheierea contractelor colective de muncă pe ramură și a acordurilor, vor face demersuri pentru a dezvolta comitetele sectoriale, vor realiza în comun materiale educative și vor organiza acțiuni de dezvoltare a dialogului social bipartit.
„Dezvoltarea economică, asigurarea unui mediu de afaceri favorabil și stabilitatea macroeconomică sunt condiții indispensabile progresului social, dar în același timp este la fel de importantă construirea păcii sociale, ca rezultat al concertării eforturilor partenerilor sociali”, a declarat președintele Confederației Patronale din Industria României (CONPIROM), Vasile Turcu.
În opinia liderului Cartel Alfa, problema majoră a României este decalajul, în plan economic și social, care separă România de țările dezvoltate europene.
„Țara noastră, în calitatea sa de stat membru al Uniunii Europene, trebuie să se înscrie în principiile Cartei Sociale Europene revizuite și ale modelului social european, contribuind, prin aplicarea acestora, la creșterea coeziunii sociale și a dialogului social. Să nu uităm că obiectivul principal al politicii sociale și de ocupare a forței de muncă este promovarea unor standarde care să asigure o viață decentă pentru toți, într-o societate activă și incluzivă. Am considerat necesară semnarea unui protocol de colaborare cu o structură patronală întrucât suntem convinși de faptul că partenerii sociali trebuie să aibă un rol activ în stabilirea strategiilor naționale pe domeniile economic și social”, a declarat Bogdan Hossu.