Sindicatele și patronatele cer Guvernului să nu cedeze „presiunilor” FMI privind legislația muncii



Principalele confederații sindicale și patronale cer Guvernului să nu cedeze „presiunilor” FMI și ale structurilor financiare din UE cu privire la legislația muncii din România, aceste instituții impunând, în opinia sindicaliștilor, condiții ce ar duce la desființarea dialogului social.
„Confederațiile sindicale și confederațiile patronale semnatare au considerat și consideră că dialogul social și respectul față de muncă este un criteriu esențial al construcției europene în domeniul muncii. La modul declarativ, reprezentanții Fondului Monetar Internațional și ai structurilor financiare din Uniunea Europeana au subscris permanent la aceste principii. În fapt, reprezentanții Fondului Monetar International și ai structurilor financiare din Uniunea Europeană susțin impunerea unor condiții care vor duce la desființarea dialogului social, prin eliminarea Contractului Colectiv de Muncă la toate nivelurile”, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX, marți, și semnat de liderii Cartel Alfa, CNSLR Frăția, Blocul Național Sindical, Confederația Sindicatelor Democratice din România (CSDR), „Meridian”, Patrorom, Conpirom, UGIR 1903, Uniunea Națională a Patronatului Român (UNPR) și Patronatul Român (PR).
Potrivit sindicatelor și patronatelor, modificările aduse legislației muncii în 2011 au dus la scăderea drastică a numărului contractelor colective de muncă. „Deși justificarea guvernului Boc a fost întărirea dialogului social sectorial, este de notat faptul că nu a mai fost încheiat niciun contract colectiv de muncă la nivel sectorial, iar efectul imediat în domeniul relațiilor de muncă a fost acela al escaladării numărului de conflicte de muncă. Intrarea în vigoare a Legii nr. 62/2011 (Legea dialogului social – n.r.) a dus la un blocaj instituțional, iar deblocarea acestuia nu poate fi făcută în baza impunerilor neîntemeiate ale FMI”, se mai arată în comunicat.
Confederațiile protestează astfel față de „imixtiunea reprezentanților actualei misiuni a Fondului Monetar International și ai structurilor financiare din Uniunea Europeană care, prin impunerea unor condiții aberante față de legislația din domeniul muncii din România, își depășesc în mod abuziv competențele și atribuțiile”.
Liderii sindicatelor și patronatelor semnatare solicită Guvernului „să nu cedeze presiunilor făcute”, „să evalueze serios competențele reprezentanților părții române în cadrul negocierilor”, „să apere și să susțină, cu prioritate, în cursul negocierilor cu FMI-UE, interesul național al dezvoltării economico-sociale prin folosirea concretă și eficientă a Dialogului Social care să genereze pacea socială”, potrivit aceluiași comunicat.
O delegație comună FMI, CE și Banca Mondială se află la București, pentru a discuta cea de-a șasea evaluare a acordului de tip preventiv încheiat anul trecut, având pe ordinea de zi negocierea mai multor măsuri fiscale propuse de Guvernul Ponta și analizarea proiectului de buget pentru 2013.
Premierul Victor Ponta a declarat recent că România ar trebui să continue relația de colaborare cu Fondul Monetar Internațional și să mențină și anul viitor un acord de tip preventiv cu această instituție financiară.
România are în derulare un acord de tip preventiv cu FMI în valoare de 3,6 miliarde euro, completat de o înțelegere similară cu Comisia Europeană pentru foduri disponibile de 1,4 miliarde euro.
În urmă cu câteva săptămâni, Banca Mondială a aprobat un memorandum de înțelegere cu România în urma căruia instituția a pus la dispoziție o linie de credit de 1 miliard de euro.
Acordul cu instituțiile financiare internaționale a fost încheiat în martie 2011, în prelungirea programului de 20 miliarde euro derulat în perioada 2009-2011.