Sindicatele din penitenciare îi cer lui Băsescu „să pună degetul” și pe corupția din acest domeniu



Federația Sindicatelor din ANP îi cere lui Traian Băsescu să pună „degetul indicator” și pe corupția din penitenciare, pentru că fără „sprijinul președintelui, anticorupția lâncezește” și îl roagă să îi scutească de „parabole cu regi, regine și pioni”, pentru că sigur n-ar duce la niciun om politic.
Într-o scrisoare deschisă adresată „Excelenței Sale domnul Traian Băsescu, președintele României”, Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) îi solicită șefului statului implicare și în anticorupția din acest sector.
„În octombrie 2010 ne-ați oferit nesperatul prilej de a vă putea mulțumi pentru că n-ați renunțat și la serviciile penitenciarelor urmare a gestului de frondă reprezentat de aruncarea caschetelor pe caldarâmul Palatului Cotroceni și de invitația neprotocolară de a părăsi amintitul palat. Un act vizionar și înțelept, viitorul se va fi dovedit nesigur pentru foștii președinți jucători și istoria o demonstrează. De această data, domnule președinte, vă mulțumim pentru implicarea deosebită în prevenirea și combaterea corupției. Iată că vă dovediți și în acest caz omul providențial. Dați în acest fel greutate mesajului care a adus partidul prezidențial la putere și România în această situație. De 11 ori până în prezent am ieșit din criză, iar corupția aproape că dispăruse”, îi scriu reprezentanții FSANP șefului statului.
Aceștia adaugă că sindicatele „apreciază modul în care pune degetul pe corupție și răspunsul prompt al profesioniștilor independenți ai justiției și integrității”, astfel că apelează la sprijinul președintelui „pentru a pune degetul și pe corupția din penitenciare”. „Altfel nu se mai poate”, continuă autorii scrisorii deschise.
Reprezentanții FSANP menționează că au informat deja conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor și Ministerul Justiției și au sesizat Parchetul și instanțele de judecată, „însă anti-corupția lâncezește, domnule președinte, fără degetul dumneavoastră indicator. Avem nevoie de sprijin și rămâneți ultima noastră speranță”, se mai arată în scrisoare.
Sindicatele îl roagă pe președintele Traian Băsescu, „dacă se poate”, să îi scutească de „parabole cu regi, regine și pioni”.
„Sigur n-ar duce la niciun om politic, iar implicarea dumneavoastră, cu riscuri minime, ar aduce rezultate notabile de imagine. Anti-corupția ar fi practic relansată. Ar fi astfel înfrânți definitiv și irevocabil opoziția, sindicatele, salariații, pensionarii, românii nemulțumiți și – în general – toți cei care își permit să constate că nu trăiesc deloc bine”, mai scriu reprezentanții FSANP în scrisoarea adresată șefului statului.
În acest fel, sindicaliștii spun că președintele va evita „grațios” dezbateri serioase despre statul social și de drept, despre reforma clasei politice, despre eșecul guvernării „girate de el personal” și, în general, despre orice ar avea un impact electoral negativ.
„Vă aducem așadar la cunoștință că, deși sesizăm fapte de corupție, anti-corupția nu reacționează. La fel s-a întâmplat și la vămi și n-am vrea ca pe viitor, când n-o să intrăm în Schengen-ul penitenciarelor, să constatați surprins ă «unde pui degetul, dai de coruptie», vorba dumneavoastră domnule președinte”, se mai arată în scrisoare.
Reprezentanții FSANP susțin că la Penitenciarul Târgșor, de exemplu, sindicatele au reclamat probleme în gestionarea proiectelor de milioane de euro finanțate din fonduri structurale. Directorul penitenciarului „s-a asigurat că-i intră în casă aproximativ 80.000 de euro din prestația partenerului de viață”, potrivit sursei citate.
Ulterior, sindicatele au mai sesizat probleme cu procedurile de achiziții în proiect și nu numai, cu unele situații financiar-contabile și cu facturi modificate flagrant. În cinci luni, Administrația Națională a Penitenciarelor „a reușit performanța” de a face un control care să constate că se va face un nou control. În consecință, FSANP au sesizat și Parchetul și Departamentul pentru Luptă Antifraudă.
„Nu, nu este o greșeală. Chiar asta au constatat. Au recomandat în schimb consiliere psihologică pentru sesizator, care – domnule președinte – este total dezarmat în lupta anti-corupție și are nevoie de sprijinul dumneavoastră, fiind în permanență abuzat de către directorul împotriva căruia a făcut sesizarea”, mai arată sindicaliștii FSANP.
La Penitenciarul Brăila, reprezentanșii FSANP susțin că au reclamat conflicte de interese și nereguli în gestionarea unor proceduri de achiziții publice, „și acestea fapte de corupție”, punând la dispoziție probe și au insistat, dar nicio măsură concretă din partea Administrației.
„Inițial, nu ni s-a recunoscut nici măcar dreptul de a face sesizare – se întâmplă în Romania anti-coruptă. Ulterior ni s-a comunicat că nepotismul în achiziții nu e chiar așa o problemă, iar acum – după mai bine de un an – așteptăm încă denunțarea contractului făcut prin interpuși și ne întrebăm cam ce ar însemna în accepțiunea dumneavoastră «sponsorizările extracontabile»”, scriu sindicaliștii în scrisoarea către președinte.
La Penitenciarul Bircea Mare, sindicaliștii au reclamat nedenunțarea unei infracțiuni, „faptă gravă pentru un funcționar public de conducere pe care Administrația Națională a Penitenciarelor a făcut-o ascunsă prin fișete timp de 90 de zile”.
Sindicaliștii precizează că au revenit și, după alte 60 de zile în care nu s-a făcut niciun act procedural, au fost informați că nu sunt în drept să facă o astfel de sesizare. După mai bine de 150 de zile și câteva plângeri „făcute rătăcite”, autoritățile sesizate constată „că nu trebuie să-și bată capul cu infracțiuni”, au adăugat aceștia.
Sindicaliștii cred că președintele ar trebui să le atragă atenția și „să pună degetul și pe această rană, așa cum numai el se pricepe să o facă în direct la bilanțuri și la Televiziunea Română”.
Totodată, reprezentanții FSANP menționează că nu trebuie uitat și că la Ministerul Justiției „s-au făcut pierdute plângerile disciplinare pentru cinci directori care au fost găsiți cu nereguli majore la controalele efectuate”.
„E drept că unele nici măcar n-au mai ajuns acolo, pentru că s-a îngrijit directorul general să fie uitate”, mai spun reprezentanții FSANP.
Aceștia îi sesizează președintelui și că nereguli financiar-contabile, conflicte de interese sau abuz în serviciu și corupție n-au fost nici măcar judecate, deși subordonații celor în cauză au fost deja pedepsiți și au și executat pedepsele.
„În cel puțin unul dintre cazuri directorul nepedepsit și-a introdus subordonații în cauză cu replica de un management participativ fulminant: «E ordinul meu, îmi asum». Și-a asumat și dânsul cam ce-și asumă domnul Emil Boc. E neplăcut de vreme ce și guvernarea dumneavoastră tratează în acest fel România și de aceea vă solicităm intervenția”, afirmă sindicaliștii.
Reprezentanții FSANP îi mai spun președintelui că și-ar fi dorit să participe și la bilanțul Administrației Naționale a Penitenciarelor.
„V-am fi demonstrat că sunteți în eroare în ceea ce privește rolul activ al sindicatelor și că sindicatele din penitenciare sunt ceea ce clasa politică nu va fi niciodată, chiar daca ar putea ajunge la un moment dat prin penitenciare. Vă rugăm așadar să acceptați invitația publică de a vă apleca și asupra situației penitenciarelor aflate în criză încă dinainte de a începe criza”, mai arată FSANP în scrisoarea adresată președintelui.
În finalul scrisorii, aceștia subliniază că deficitul de personal în sistemul penitenciar este de peste 30 la sută, angajații fac o jumatate de milion de ore suplimentare anual, lucrează în condiții mizere și, totodată, se așteaptă ca 12.000 de deținuți români să fie repatriați din penitenciarele europene. Mai mult, potrivit acestora, corupția este tolerată ca act managerial.
În 22 februarie, la bilanțul Ministerului Administrației și Internelor, președintele Traian Băsescu a spus că „oriunde pui degetul apar elemente de corupție”, că MAI și Ministerul Finanțelor sunt cele două instituții care nu au putut fi reformate în ultimii 20 de ani și că sunt județe unde se vede că angajații MAI tolerează grupurile infracționale.
„Oriunde pui degetul, apar elemente de corupție, fie că vorbim de ce am văzut cu toții la Pitești, anul trecut, cu permisele auto, fie că vorbim de ce am văzut zilele acestea prin frontiere, fie că vorbim de înțelegeri cu grupuri de crimă organizată la nivel local și toleranță față de acestea. Sunt tot realități ale Ministerului Administrației și Internelor”, a spus atunci șeful statului.