Sindicatele din învățământ, după întâlnirea cu Tudose: Salariile nete din Educație cresc în 2018 cu maximum 25%, nu cu 50%

FSLI i-a atras atenția premierului Mihai Tudose, în cadrul unei întâlniri avute marți la Palatul Victoria, că majorările salariale anunțate, adică 25% începând cu 1 ianuarie 2018 și 20% din martie 2018, pentru Educație reprezintă, în realitate, o creștere netă de 20-25%, nu 50%, scrie Mediafax.Potrivit Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), „începând cu 1 ianuarie 2018, urmează să se aplice și pentru învățământ prevederile Legii nr 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Începând cu aceeași dată, potrivit Ministerului Finanțelor Publice, angajații vor prelua povara contribuțiilor către stat. Acest lucru înseamnă o creștere nesemnificativă de la 1 ianuarie 2018 a veniturilor nete pe care le vor încasa angajații din educație”.

Recomandări

Angajații din Primăria Suceava cu salarii nete între 1900 și 2900 de lei vor avea o majorare salarială mai mare decât colegii cu venituri mai mari

Consilierii locali din Șcheia au votat creșterea ilegală a indemnizațiilor și salariilor din primărie și au încasat 6 luni sumele majorate