La sediul Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Suceava a avut loc joi, 6 februarie 2014, ședința Comisiei paritare, convocată în regim de urgență de Alianța Sindicatelor din Învățământ Suceava, întâlnire în cadrul căreia sindicaliștii au atras atenția asupra mai multor decizii puternic contestate de angajații din învățământul sucevean.
Una dintre măsurile luate de IȘJ Suceava pentru care sindicaliștii au tras un semnal de alarmă este reprezentantă de decizia creșterii numărului de ore petrecut la catedră de către directorii de școli.
Odată cu începerea semestrului al doilea (10 februarie), managerii școlari vor trebui să predea câte 14-16 ore, față de 4-6 ore cât era până în prezent.
Potrivit lui Giani Leonte, președintele Alianței Sindicatelor din Învățământ (ASI) Suceava, „acțiunea întreprinsă de IȘJ Suceava este unică la nivel național, fapt pentru care am sesizat Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Ministerul Educației Naționale și Guvernul României. Decizia luată de IȘJ Suceava este discriminatorie și pripită, având în vedere că aceste măsuri nu se aplică în nici un județ din țară. Aceasta stare, de fapt, este o consecință a alocării incorecte și superficiale a fondurilor pentru cheltuielile de personal. Prin aplicarea acestor măsuri, economiile realizate la bugetul școlii sunt nesemnificative în comparație cu sumele mari necesare”.
Giani Leonte a mai declarat că, în urma discuțiilor purtate, IȘJ Suceava nu este dispus să revină asupra acestei decizii. În lipsa unui răspuns favorabil, sindicaliștii vor să apeleze la instanțele de judecată.
Sindicaliștii au mai transmis reprezentanților IȘJ câteva dintre urmările acestei decizii: pierderea locurilor de muncă pentru un număr însemnat de salariați din județ ca urmare a măririi normei de predare pentru directori, schimbarea profesorului la clasă, modificarea orarului, diminuarea timpului necesar efectuării unui management de calitate, toate acestea fiind generatoare de haos.
Bani insuficienți pentru plata restanțelor salariale obținute prin hotărâri judecătorești
În cadrul ședinței de joi de la IȘJ Suceava, sindicaliștii au atras atenția asupra faptului că banii alocați pentru plata restanțelor salariale obținute prin hotărâri judecătorești pentru anul 2014 sunt insuficiente și repartizate inegal pe cele patru trimestre.
Întrucât situația nu are rezolvare la nivelul IȘJ Suceava, sindicaliștii suceveni au solicitat convocarea în regim de urgență a Comisiei de dialog social de pe lângă Prefectura Suceava.
Angajații din învățământ vor gradații de merit și spor pentru condiții vătămătoare
De partea cealaltă, angajații din învățămțântul sucevean au mai solicitat stabilirea grilei de acordare a gradației de merit. „Am solicitat ca analiza și întocmirea grilei de acordare a gradației de merit să se facă în Comisia paritară de pe lângă IȘJ Suceava, lucru cu care aceștia au fost de acord”, a precizat Giani Leonte.
Cât privește sistarea sporului pentru muncă vătămătoare, IȘJ a luat la cunoștință faptul că sunt acțiuni pe rol la Tribunalul Suceava, pentru recuperarea acestui spor.
O nouă comisie pentru aprobarea rețelei școlare
Sindicaliștii ASI răspund afirmațiilor primarului Ion Lungu în legătură cu comasarea unor unități școlare din municipiul Suceava.
„Considerăm că decizia de arondare a Grădiniței nr. 2 «Țăndărică» Suceava la Școala Gimnazială «Jean Bart» Suceava a fost făcută injust și vom cere, în cadrul unei Comisii tripartite, anularea ei. În lipsa unui rezultat favorabil vom rezolva această problemă în instanță”, spune Giani Leonte.
Comisia triparitară va fi formată din Consiliul Local Suceava, IȘJ Suceava, ASI Suceava.