Sindicatele din educație au amenințat, ieri, că vor boicota începerea anului școlar, fiind nemulțumite de propunerea de majorare a salariilor făcută de Guvern, pe care o consideră indecentă.
Declarația a fost făcută de reprezentanții sindicatelor din educație după întâlnirea de la Ministerul Educației, care nu a durat nici două ore.
Sindicatele din învățământul preuniversitar spun că vor bloca începerea anului școlar și că vor organiza un miting, fiind nemulțumite de propunerea făcută de guvernanți de majorare a salariilor cu 2 la sută peste rata inflației.
„Propunerea de majorare a salariilor făcută de ministrul Finanțelor este indecentă, este sub ceea ce ne-am așteptat”, a declarat, la finalul discuțiilor, Marius Nistor, președintele executiv al Federației „Spiru Haret”.
La rândul său, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, Aurel Cornea, a afirmat că școala nu va începe pe 15 septembrie, pentru că profesorii nu vor participa la deschiderea noului an școlar, ci vor organiza un miting.
Cornea a precizat că pe 18 septembrie, cursurile se vor desfășura normal, urmând ca celelalte forme de protest să fie anunțate ulterior.
„Avem semnale că neparticiparea la deschidere va fi de masă. Nici copiii nu ar trebui să participe”, a precizat Cornea.
– Cadrele didactice din învățământul universitar mai speră
Răzvan Bobulescu, președintele Federației Alma Mater, a spus că majorarea făcută de guvernanți nu ține cont de rata inflației, ministrul Finanțelor propunând o creștere a salariilor de 7 la sută din aprilie și de 13 la sută spre sfârșitul anului 2007, ceea ce înseamnă o majorare medie de 6,3 la sută, adică cu aproximativ 2 la sută mai mult decât rata preconizată a inflației de 4,5 procente.
„Noi negociem în continuare, mai avem două săptămâni până la începerea cursurilor universitare, și sperăm să găsim o soluție la acest conflict”, a spus președintele Federației Alma Mater.
Acesta a adăugat că și cadrele didactice din învățământul superior vor participa la mitingul organizat de celelalte trei federații din educație.
Ministrul Finanțelor Publice, Sebastian Vlădescu, a declarat, ieri, că Guvernul a propus o creștere salarială de 6,25 la sută, explicând că o majorare a salariilor mai consistentă ar determina creșterea inflației.
„Așteptăm propunerile partenerilor noștri. Ne vom mai întâlni cu aceștia. Vom respecta angajamentul Guvernului ca, pe parcursul ciclului electoral (decembrie 2008 – decembrie 2004), creșterea salariilor să fie de 60 la sută”, a completat Vlădescu.
Reprezentanții sindicatelor din educație s-au întâlnit, ieri, la ora 15.00, cu echipa interministerială de evaluare a Acordului încheiat în luna noiembrie 2005. Pe lângă reprezentanții federațiilor sindicale reprezentative din învățământ, la discuții vor mai participa ministrul Muncii, Gheorghe Barbu, ministrul Educației, Mihail Hărdău, ministrul Finanțelor, Sebastian Vlădescu, secretarul de stat pentru Dialog Social, Vasile Nistor, consilierul de stat pe probleme sociale, Valentina Conțescu.
Sindicatele din învățământ au discutat cu reprezentanții Guvernului și săptămâna trecută, tema principală a discuțiilor fiind cea referitoare la majorările salariale cerute. La capătul a două ore de discuții, guvernanții nu au prezentat nici o ofertă concretă privind majorările salariale solicitate de profesori, stabilind să se întâlnească din nou peste o săptămână.
Ministrul Finanțelor, Sebastian Vlădescu, le-a promis sindicaliștilor că la întâlnirea programată pentru ieri, reprezentanții Executivului vor prezenta propuneri concrete de creștere a salariilor cadrelor didactice.
Sindicatele din învățământ amenințau, la sfârșitul lunii august, cu boicotarea începutului de an școlar dacă, până pe 15 septembrie, Guvernul nu va respecta acordul încheiat în noiembrie 2005, liderii organizației nefiind de acord cu renegocierea acestui protocol.
Sindicaliștii acuză Executivul de nerespectarea promisiunilor legate de legea salarizării personalului bugetar care, cel mai probabil, după cum spun reprezentanții Guvernului, va intra în vigoare doar peste patru ani, și nu de la 1 ianuarie 2007, cum se stabilise.
În 28 noiembrie anul trecut, după mai mult de o lună de proteste ale cadrelor didactice și în urma numeroaselor runde de negociere, a fost semnat un acord între reprezentanții federațiilor sindicale din învățământul preuniversitar și universitar și cei ai Executivului. Președintele Băsescu s-a implicat în medierea conflictului dintre reprezentanții Guvernului și federațiile sindicale din învățământ.
Potrivit Executivului, salariile personalului didactic sau nedidactic urmau să fie majorate cu aproape 12 la sută (cu 5,5 la sută la 1 ianuarie 2006 față de nivelul din decembrie 2005 și cu 6 la sută de la 1 septembrie 2006, față de august 2006). În urma acestor majorări succesive, salariul mediu al cadrelor didactice ar urma să crească cu peste 1.250.000 lei vechi, reprezentând în termeni reali – suplimentar față de nivelul estimat al inflației – o creștere nominală de 4,51 la sută.






