Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, alături de celelalte federații reprezentative din sistemul de educație, a participat marți la o întâlnire cu premierul României, Ludovic Orban, și cu ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisie. În cadrul întâlnirii au fost discutate principalele probleme cu care se confruntă sistemul de educație din România.
Un punct al discuției a fost cel referitor la bugetul pentru educație care urmează să fie alocat pentru anul 2020, având în vedere că până acum nici un guvern nu a respectat prevederea din Legea Educației Naționale conform căreia educației trebuie să i se aloce 6% din PIB. Premierul României a spus că și-ar dori să poată mări bugetul educației, iar decizia se va lua după ce se vor face toate calculele bugetare.
Reprezentanții FSLI au adus în discuție și problema costului standard per elev/preșcolar incorect calculat în acest moment. De asemenea, a fost solicitată găsirea unei soluții pentru finanțarea copiilor cu vârsta minimă de 2 ani care se regăsesc în învățământul preșcolar. S-a cerut respectarea prevederilor Legii nr. 153/2017 privind calculul corect al unor drepturi salariale, precum dirigenția, gradația de merit, învățământul special și simultanul.
Reprezentanții Federației Sindicatelor Libere din Învățământ au cerut guvernanților rezolvarea de urgență a efectelor pe care le produce modificarea art. 66 din Legea Educației Naționale referitoare la numărul de ore din planurile cadru.
„Am solicitat prorogarea termenului de aplicare a acestei legi pentru a elimina tensiunile apărute în rândul cadrelor didactice din învățământul preuniversitar generate de riscul pierderii locului de muncă. În perioada următoare vor fi purtate discuții la Ministerul Educației pentru a se găsi soluții la problemele generate de modificarea legislației astfel încât nimeni să nu aibă de suferit, fie că vorbim de elevi sau de cadre didactice”, au mai spus sindicaliștii.
În ceea ce privește creșterile salariale pentru angajații din învățământ, prevăzute a se acorda de la data de 1 ianuarie 2020 și de la data de 1 septembrie 2020, premierul s-a angajat că prima majorare se va aplica, urmând să se stabilească ce se va întâmpla cu a doua tranșă, iar un răspuns clar va fi dat peste două săptămâni.
Teme de interes
În cadrul discuțiilor au fost abordate și următoarele teme de interes major pentru educație: necesitatea stabilirii normativelor pentru personalul didactic auxiliar și nedidactic; regulamentul privind sporurile pentru condiții de muncă; analiza privind oportunitatea reorganizării Ministerului Educației, în sensul înființării Ministerului Învățământului Preuniversitar și a Ministerului Învățământului Universitar.
„În cadrul întâlnirii de marți au fost prezentate cele mai importante probleme din sistemul educațional. Peste două săptămâni vom avea o nouă întâlnire, în cadrul căreia vom primi rezultatul analizelor făcute pe fiecare temă în parte. Considerăm că problemele din educație sunt extrem de importante și necesită rezolvare de urgență. Sperăm că în urma analizei care va fi făcută în cadrul Executivului, prin intermediul ministrului Educației Naționale și al ministrului Finanțelor Publice, vor fi găsite căile prin care vom opri efectele negative ale modificării art. 66 din LEN și se vor găsi soluții la problemele legate de acordarea drepturilor salariale. Nu în ultimul rând, Guvernul are restanțe în fața angajaților din învățământ, cea mai mare fiind acordarea a 6% din PIB pentru educație. Milităm pentru rezolvarea acestor doleanțe prin intermediul negocierilor și a dialogului social și sperăm ca noul Guvern să dea dovadă de responsabilitate și seriozitate”, a declarat Simion Hancescu, președinte FSLI.