Sindicatele CFR amenință cu greva generală din 1 octombrie. Ele cer creșterea salariilor cu 10%



Sindicatele protestează față de inexistența contractelor colective de muncă la CFR, CFR Marfă și CFR Călători și solicită creșterea salariilor cu 10 la sută, precum și acordarea de tichete de masă și de vacanță, amenințând cu declanșarea grevei generale din 1 octombrie, informează Mediafax.Organizațiile sindicale reprezentative din domeniul feroviar anunță că s-au întâlnit, joi, la sediul Ministerului Transporturilor, cu reprezentanții conducerilor Companiei Naționale CFR SA, CFR Marfă SA și CFR Călători SA, sub patronajul oficialilor din Ministerul Transporturilor.



Recomandări

Consultări între premierul Marcel Ciolacu și reprezentanții sindicatelor din transporturi feroviare, silvicultură, agricultură, siderurgie și ai minerilor din Valea Jiului și Oltenia

Electrificarea și reabilitarea căii ferate Dărmănești-Vicșani-Frontieră Ucraina, o prioritate strategică pentru guvern

Prin intermediul proiectului vor fi reabilitate căile vechi de rulare, precum aceste linii din Gara Vicșani
Prin intermediul proiectului vor fi reabilitate căile vechi de rulare, precum aceste linii din Gara Vicșani